Numărul salariaţilor din România, în scădere

Data: 15 Iunie 2010

Numărul salariaţilor din România a scăzut cu 1,6% în primul trimestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, trendul descendend încetinind pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, potrivit datelor prezentate de Eurostat.

Declinul din România este uşor mai accentuat decât cel înregistrat la nivelul UE, de 1,5%, în timp ce în zona euro numărul angajaţilor a coborât cu 1,2% în perioada analizată. În trimestrele precedente, numărul salariaţilor din România a scăzut cu 2,1%, 1,8% şi, respectiv, 1,7%, comparativ cu perioadele similare ale anului anterior. Cele mai puternice scăderi au fost înregistrate în Letonia (-14,9%), Estonia (-9,9%) şi Bulgaria (-7,3%).