Nunta de Aur pentru şase cupluri de bucovineni
Localnicii din comuna Pojorâta au participat duminică, 29 mai, la cea
de-a VIII-a ediţie a Festivalului "Comori de suflet românesc". Evenimentul, prin care comunitatea din Pojorâta îşi arată dragostea şi preţuirea faţă de portul popular, de obiceiurile lăsate de moşi şi strămoşi, a debutat cu o slujbă de binecuvântare pentru şase cupluri din comuna Pojorâta, care aniversează, în 2011, 50 de ani de căsătorie. Programul a cuprins un spectacol de muzică populară susţinut de solişti sau ansambluri de muzică populară din localitate. Localitatea Pojorâta din judeţul Suceava, străveche aşezare românească, cuprinsă între văile limpezi şi cristaline ale râurilor Moldova, Izvorul Giumalăului şi Putna, a fost, în urmă cu două zile, gazda unei manifestări tradiţionale. Portul naţional bucovinean, obiceiurile şi tradiţiile s-au regăsit în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului "Comori de suflet românesc". Evenimentul a avut loc în centrul satului străjuit de cei doi munţi legendari "Adam şi Eva" şi a adunat localnici din toată comuna Pojorâta. Astfel, şase cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost omagiate printr-o slujbă de binecuvântare care a fost săvârşită de pr. Dumitru Beşliu, de la parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Pojorâta, pr. Corneliu Luca, de la parohia Valea Putnei, protos. Varlaam Barsa, stareţul Schitului "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" Corlăţeni - Pojorâta, şi părintele Nicolae Moroşan, preot misionar de caritate la capela Unităţii de Pompieri Câmpulung Moldovenesc. În cadrul slujbei s-au binecuvântat verighetele şi s-au citit rugăciuni de binecuvântare. Sărbătoriţii, Mihai şi Victoria Vasilache, Ştefan şi Rahila Bârgăoan, Dumitru şi Maria Puchiuc, Ioan şi Lucreţia Zarchevici, Toader şi Maria Zlăvoacă, Traian şi Maria Surpat, care în urmă cu cinci decenii s-au unit prin Taina Sfintei Cununii în faţa sfântului altar, au venit să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Ioan Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorâta, a oferit celor şase cupluri plachete aniversare, diplome, verighetele pe care preotul li le-a aşezat pe deget şi flori, în semn de recunoştinţă şi respect. Sărbătoriţi pentru exemplul demn de urmat Primarul Ioan Bogdan Codreanu a amintit celor prezenţi, în cuvântul adresat cu acest prilej, că vinerea trecută a fost inaugurat şi sfinţit sediul primăriei pe care o conduce, mulţumind tuturor celor prezenţi la manifestare. "Este o zi emoţionantă pentru comunitatea din Pojorâta, cunoscută prin obiceiurile frumoase. De la cel mai mic până la cel mai mare, păstrăm cu preţuire şi cu străşnicie portul popular. Dorim să aducem un mesaj de mulţumire şi de viaţă lungă familiilor care sărbătoresc astăzi (n.r., duminică) 50 de ani de căsnicie. Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi sunt mândru că m-am născut în Pojorâta. Sperăm că, în continuare, ritmul dezvoltării în comunitatea noastră va rămâne acelaşi", a amintit primarul Ioan Bogdan Codreanu, care a salutat prezenţa preoţilor, autorităţilor şi localnicilor, veniţi în număr mare. Părintele Corneliu Luca a adresat un scurt cuvânt celor prezenţi, în care a explicat semnificaţia slujbei săvârşite. "Rugându-ne pentru fraţii noştri, le aducem în dar bucurie sufletească, urarea de pace, sănătate şi binecuvântare, de ani mulţi şi buni. În numele Domnului Iisus Hristos, Care i-a unit prin Taina Sfintei Cununii, îi binecuvântăm astăzi (n.r., duminică)", a remarcat pr. Corneliu Luca. Trei dintre cuplurile care au aniversat o jumătate de veac de căsătorie sunt din parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" - Pojorâta. Oamenii au venit la Sfânta Liturghie îmbrăcaţi în costum naţional. "Ne-am bucurat că, în această zi, unele dintre cele mai vârstnice cupluri din comuna noastră au venit mai întâi la Sfânta Liturghie. Apoi, în cadrul manifestării organizate de Primăria Pojorâta, i-am felicitat pe enoriaşii noştri sărbătoriţi pentru exemplul demn de urmat. Aceşti vârstnici sunt modele de urmat pentru tinerii din zilele noastre, care tind să nu pună accent pe Taina Căsătoriei. Prin mila şi rânduiala lui Dumnezeu şi la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul acesta este dedicat de Patriarhia Română atât Tainei Sfântului Botez, cât şi Tainei Sfintei Cununii. Iată că, prin marcarea celor 50 de ani de convieţuire a şase familii din comuna Pojorâta, înscriem această manifestare în cadrul Anului omagial 2011", a afirmat pr. Dumitru Beşliu. "Mă bucur că autorităţile locale nu au uitat de noi, oameni simpli" Vârstnicii care au aniversat jumătate de secol de când sunt împreună şi-au mărturisit bucuria pe care au trăit-o cu emoţie, îndreptându-şi gândul de mulţumire către Dumnezeu şi către cei care au favorizat marcarea acestui eveniment. "Nu am calculat că anul acesta se împlinesc 50 de ani de căsătorie; am venit aici ca toţi ceilalţi săteni. Este o sărbătoare frumoasă, tradiţională şi mă bucur că autorităţile locale nu au uitat de noi, oameni simpli", a declarat Maria Zlăvoacă. "Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns acest moment al aniversării celor cinci decenii de căsătorie. Am venit ca să ascult cântecele populare bucovinene, care îmi sunt foarte dragi", a spus Ştefan Bârgăoan. "Căsnicia noastră s-a bazat pe multă muncă, sinceritate şi tot ceea ce este bun pentru familie şi societate. Am început de la zero şi am ajuns să avem copii care au mers la şcoli, o casă şi ce a dat Dumnezeu. Toate acestea au fost posibile prin credinţă în Dumnezeu", a mărturisit Traian Surpat. Cei 1.000 de localnici prezenţi la eveniment au asistat împreună la spectacolul susţinut de artişti sau ansambluri de dans consacrate din localitate.