Nunta şi muntele mistic

Apă, noapte, iubire, făclii arzânde… Nunta mistică a lui Perhan (una dintre secvenţele cele mai emoţionante ale filmului "Vremea ţiganilor") nu este sărbătoarea iubirii păgâne din "Andrei Rubliov", nici o metaforă freudistă a iniţierii sexuale a lui Perhan (Kusturica nu apelează la metafore pentru exprimarea amorului fizic), ci e sărbătoarea sacrei iubiri, a legământului unic, până la moarte: Azra îşi tatuează în dreptul inimii numele ursitului, bunica Hatidza suspină, vălul lung de mireasă se unduieşte pe apă, Perhan se cufundă în apa tulbure spre a se întâlni cu iubita. Bătrâni tăcuţi, părinţi şi copii, toate neamurile ("viii şi morţii") au venit cu facle şi ghirlande de flori, s-au aşezat pe marginile apei sau în bărci împodobite, ca să-i fericească pe noii miri şi să asiste la nunta lor.

Misteriosul munte de pământ roşu, apărut într-o geografie a planietăţii, străjuind o luncă adâncă şi întunecată, plină de flori - iată un spaţiu oniric, spaţiu al consacrării, care merită câteva consideraţii speciale. Trunchi de con despădurit, singur în peisaj şi inexpugnabil, muntele de argilă roşie produce senzaţia de carnalitate geologică aspră, neatinsă, stranie şi uşor ameninţătoare. Dominând echidistant eros-ul şi thanatos-ul, fără a se identifica cu acestea, pare a fi asociat visurilor maturizării. Memoria primordială a umanităţii reţine muntele ca topos sacru al hierofaniei şi al "odihnei lui Dumnezeu". În Iran, "a muri" se spune: "a-ţi agăţa sufletul de un munte". Vechii daci îşi aduceau jertfele pe platourile selenare ale Bucegilor. În simbolistica creştină, muntele, "coroana pământului", e locul întâlnirii cu Dumnezeu. Hierofaniile Vechiului Testament, consemnate abundent în Cărţile lui Moise şi ale Profeţilor, se petrec pe munţi arizi, de unde acreditarea curentă a sintagmelor "muntele templului", "muntele lui Dumnezeu" - toposuri consemnate şi de iconografie. "Cine se va sui în muntele Domnului şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său" (Ps. 23, 3-4). Coroana muntelui este reţinută de subconştientul colectiv ca axă a lumii, iar apropierea de ea, condiţionată de nevinovăţie şi nelipsită de riscuri ("Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri" - Ieş.19, 10-12), echivalează cu întâlnirea cu cununa sacralităţii. Nu întâmplător, mişcările de urcare şi coborâre lentă a camerei, care "îl poartă" pe Perhan către verticala coamei muntelui, amintesc gestul sacerdotal al consacrării prin botez, vizualizat ulterior, în orizontala feminină a luncii, de "botezul" eroului în apa iubirii şi a întâlnirii (prin eros) cu imemorialul colectiv. Dacă muntele măsoară dimensiunea consacrării cereşti, lunca - spaţiu al nuntirii pământeşti, o oferă pe aceea a consacrării telurice. Nu putem să nu facem legătura nunţii magice cu nunta mioritică, altă zestre a subconştientului colectiv balcano-carpatin, poate chiar indo-european. Perhan moare în finalul filmului ca un tânăr neîmplinit, ucis de duşmani, ca urmare a conflictului declanşat de problema averii. Răzbunarea lui pe Ahmed, care îi promisese să-i clădească o casă cu banii obţinuţi de Perhan din furat, este mai mult o chestiune de onoare impusă de legile clanului decât o răbufnire pasională şi rămâne ecranată de grăuntele de curăţenie sufletească păstrat, întrucât Perhan, chiar şi înfrânt, continuă să viseze: "Un ţigan fără vise este ca o biserică fără acoperiş", îi scrie el bunicii sale, Hatidza. Litera scenaristică a cuplului Emir Kusturica-Gordan Mihic capătă frecvent densitatea lirică a unui hai-ku. Perhan continuă să viseze şi, chiar dacă visele sale devin confuze, ele îi ţin de acoperiş sufletesc în faţa pustiirii lăuntrice. Puritatea lui, vădită de relaţia empatică cu curcanul şi de puterile paranormale - semn al animei, respectiv al apartenenţei la altă lume, alături de deznodământul tragic şi de fundalul mitic al tramei, fac din el un personaj de epopee: una din rarele epopei originale din cinematograful tuturor timpurilor. (Fragment din volumul "Imaginea Paradisului în filmul est-european", în curs de apariţie la Editura Arca Învierii)