O adevărată grădină pe simeze
Muzeul Național Cotroceni prezintă, în Spațiile Medievale, expoziția „Atena Simionescu HERBARIUM”, eveniment ce continuă tradiția muzeului de a celebra, la început de an, femeile importante din arta contemporană. Operele artistei redau frumusețea plantelor și etapele prin care acestea trec, oferind vizitatorului o adevărată plimbare prin natură.
Proiectul expozițional cuprinde lucrări de gravură și tehnici mixte, realizate de artistă pe parcursul mai multor decenii, iar cele mai noi dintre ele, din ciclurile „Herbarium”, „Omul”, „Personaje” sau „Grădini suspendate”, sunt expuse pentru prima dată la Muzeul Național Cotroceni. Creațiile artistei sunt grupate în mai multe secțiuni: „Cărți obiect”, „Gravură”, „Pânze”, „Fluturi”, „Cutiile Pandorei”, oferind publicului un spectacol vizual picto-gravat memorabil.
Criticul de artă Codrina Laura Ioniță, profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, spune că „expoziția prezintă o abordare unică a naturii și legăturii omului cu natura. Este vorba despre viață transpusă în lucrările Atenei Simionescu. Sentimentul vieții este ceea ce ar trebui să regăsim în orice formă de artă. Acesta, sentimentul vieții, este cel ce emană din lucrare și este singurul lucru ce trebuie simțit, trăit în fața unei opere. Ritmul, sunetul, vibrația vieții. Chiar ascuns în spatele reprezentărilor lumii exterioare, el se degajă din armonia formelor și culorilor. Acea viață pe care o simți poate cel mai prezent, când nu trece pe lângă tine și prin tine decât ca o adiere de vânt, ca o tăcere nemișcată, ca o mireasmă de iarbă udă sau de frunze uscate”.
Atena Simionescu a inovat mult în creațiile sale și astfel a decupat plăcile în forme aleatorii și a ajuns la compunerea lucrărilor finale în forme spațiale: obiecte, instalații, cărți și cărți-obiect. Expoziția poate fi vizitată până în 27 aprilie 2025, în cadrul turului expozițional sau al turului complet al muzeului, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07/ 0725.518.381. (A.D.)