O biserică de lemn, în Parcul Teiuş

Data: 07 Octombrie 2010

Din iniţiativa primăriei din oraş şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2010, a aprobat ridicarea unei bisericuţe din lemn în Parcul Teiuş, cel mai mare parc al municipiului Caransebeş. Bisericuţa va fi construită în stil maramureşean şi va avea o suprafaţă de 33 mp. Valoarea investiţiei este de aproximativ 60.000 de lei şi va fi suportată din fondurile bugetului local. Lăcaşul de cult va fi amplasat la intersecţia Dâlmei principale cu cea care însoţeşte malul Timişului, spre Cotitură, alături de expoziţia de sculpturi din Parcul Teiuş, faţă în faţă cu sculptura intitulată: "Mâna care binecuvântează", loc în care acum este ridicată o troiţă. Consilierii locali au aprobat acest proiect, considerând importantă prezenţa unei biserici într-un loc de linişte şi reculegere, dar şi ţinând seama că bisericuţa va completa armonios ansamblul de sculpturi monumentale din lemn amplasate în imediata ei apropiere. Programul de rugăciune va fi oficiat zilnic de un părinte slujitor la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din Teiuş - Caransebeş, aflată în vecinătate. (pr. Daniel Alic)