O biserică nouă şi un sfânt nou pentru credincioşii dobrogeni

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 29 Septembrie 2009

Duminică, 27 septembrie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat Episcopia Tulcii, unde a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din municipiul Tulcea.

Cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a prezidat ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint al Ţării Româneşti.

La finalul slujbei de sfinţire a Bisericii „Sfânta Treime”, la care au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, autorităţi locale, personalităţi ale vieţii culturale din Dobrogea şi foarte mulţi credincioşi, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat că prin sfinţirea unei biserici se face un schimb de daruri, pentru că noi oferim lui Dumnezeu daruri din lumea aceasta, daruri materiale şi primim în schimb de la Dumnezeu daruri netrecătoare.

„Biserica aceasta este o pregătire, o antecameră, o arvună a împărăţiei cerurilor. Atunci când intrăm într-o biserică ortodoxă pictată, în ceruri ni se pare a sta, pentru că Biserica este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului, pentru ca pe noi, pământenii, să ne înalţe duhovniceşte în împărăţia cerurilor”, a explicat PF Daniel.

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai spus că Biserica este trupul tainic al lui Hristos, deoarece, atunci când avem Duhul lui Hristos în noi, „mâinile noastre, gândurile noastre şi sentimentele noastre devin asemenea gândirii şi simţirii lui Hristos. Astfel, devenim noi membre ale trupului tainic al lui Hristos şi lucrăm spre slava Preasfintei Treimi şi pentru mântuirea noastră ca unire cu Preasfânta Treime”, a spus Patriarhul României.

Daruri şi distincţii

Afară, pe un podium special amenajat în faţa bisericii, în prezenţa a numeroşi credincioşi, Preafericitul Părinte Daniel a oferit celor doi slujitori care s-au ocupat de construirea noii biserici sfinţite mai multe daruri şi distincţii. Părintele paroh Mircea Ispas a primit Ordinul „Sfântul Andrei” pentru clerici, iar părintele protopop Romeo-Gabriel Ispas, co-slujitor la această biserică, a primit Crucea patriarhală clasa I. Bisericii celei noi, construite între 1998 şi 2009, Părintele Patriarh i-a oferit un set de sfinte vase şi o cruce de binecuvântare.

„Pildă prin viaţă cuvioasă”

În continuare, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod, Preafericirea Sa a prezidat ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint. Tomosul sinodal prin care s-a evidenţiat personalitatea istorică culturală şi liturgică a Sfântului Iachint, precum şi importanţa lui pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române a fost citit de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În Tomosul sinodal de vestire a proclamării locale a canonizării acestui sfânt s-a arătat că „nenumărate i-au fost faptele sale cele bune întru această slujire arhierească, precum şi grija pentru fiii săi duhovniceşti, pentru propovăduirea cuvântului în eparhia sa, el însuşi făcându-se tuturor pildă prin viaţă cuvioasă, de bun rugător şi râvnitor în cele sfinte, de mărturisitor şi trăitor al dreptei credinţe şi de sprijinitor al libertăţii fraţilor de acelaşi neam”.

La acest moment de sărbătoare pentru clerul şi credincioşii din Eparhia Tulcii, Patriarhul României a felicitat pe toţi cei prezenţi pentru acest moment deosebit din istoria acestor locuri binecuvântate şi a oferit în dar Preasfinţitului Visarion al Tulcii o icoană a Sfântului ce va fi aşezată în Catedrala episcopală din oraş, precum şi medalia de proclamare a acestei canonizări, care marchează anul acesta împlinirea a 650 de ani de la recunoaşterea oficială a Mitropoliei Ţării Româneşti.

Un moment de înălţare sufletească

În finalul festivităţii solemne, Episcopul Tulcii a rostit un cuvânt prin care a transmis emoţia şi bucuria clericilor şi credincioşilor din eparhia pe care o păstoreşte la această sărbătoare. „Un moment de aleasă bucurie trăim cu toţii astăzi, când, uniţi sub cupola acestei biserici pe care tocmai am sfinţit-o, ne aflăm în rugăciune şi psalmodiere liturgică către Părintele luminilor de la Care se pogoară toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit. Un moment de înălţare sufletească ne cuprinde pe toţi astăzi, când, din cerul Său cel prea înalt, Dumnezeu Cel Minunat întru sfinţii săi caută cu îndurare spre via aceasta, cercetând-o, sfinţind-o şi binecuvântând-o prin prezenţa în mijlocul nostru a Întâistătătorului Bisericii noastre străbune”, a spus PS Visarion, Episcopul Tulcii, care a oferit Părintelui Patriarh Crucea „Sf. Iachint de Vicina”.