O biserică se va ridica la Complexul de recuperare pentru copii și tineri al Fundației „Mihai Neșu”
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în prezența lui Mihai Neșu și a colaboratorilor săi apropiați, a sfințit și a așezat piatra de temelie a bisericii centrului de recuperare, închinată praznicului împărătesc al Bunei Vestiri și Sfântului Arhiepiscop Ioan de Shanghai și San Francisco.
Prin Fundația „Mihai Neșu”, înființată în anul 2011, la puțin timp după accident, fostul sportiv a finanțat și a sprijinit numeroase proiecte și acțiuni caritabile care au avut ca scop îngrijirea și recuperarea copiilor cu dizabilități neuromotorii și boli cronice. În anul 2015, la 6 iulie, Mihai Neșu a înființat în orașul său natal, Oradea, Centrul „Sfântul Nectarie”, în cadrul căruia zeci de copii cu autism sau sindrom Down, proveniți din familii fără posibilități materiale, iau parte zilnic la ședințele de kinetoterapie, hidroterapie, logopedie, terapie ocupațională, Therasuit, hipoterapie sau scripetoterapie, pe termen lung și în regim caritabil.
Din cauza spațiului și a condițiilor limitative și datorită calității superioare a serviciilor, numărului mare de solicitări și dorinței de a ajuta cât mai multe familii, Mihai Neșu a hotărât extinderea acestui proiect.
Astfel, a luat decizia înființării celui mai modern complex de recuperare pentru copii și tineri, în satul Cihei, la 6 kilometri de municipiul Oradea. Acest complex este o întreprindere socială integrativă și va susține o structură socială medicală plurivalentă, ce va avea în plan recuperarea copiilor cu dizabilități și integrarea tinerilor cu dizabilități. Pe suprafața de mai bine de două hectare a complexului vor exista spații de agrement, grădini senzoriale, loc pentru echitație, piscină, restaurant, spații de joacă, loc de petreceri, prin intermediul cărora se va susține financiar acest centru de recuperare. De asemenea, tot aici, tinerii cu dizabilități vor putea urma meseria de bucătar, ospătar, fermier sau grădinar, în vederea integrării în societate. Proiectul filantropic este estimat la suma de 3,5 milioane de euro, care acoperă atât costurile construcției și amenajării centrului propriu-zis, cât și cheltuielile ce vizează spațiile de joacă adaptate, spațiile de cazare pentru părinții copiilor cu dizabilități, ferma, solarele, grădinile senzoriale, restaurantul social, spațiul de petreceri și piscina pentru hidroterapie.
Între clădirile și spațiile acestui complex se numără și un lăcaș de cult pe care Mihai Neșu și-a dorit nespus de mult să-l construiască în incinta Complexului de recuperare „Sfântul Nectarie”.
Sfinţirea pietrei de temelie
Astfel, în data de 18 iunie, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența lui Mihai Neșu și a colaboratorilor săi apropiați, a sfințit și a așezat piatra de temelie a bisericii centrului de recuperare, închinată praznicului împărătesc al Bunei Vestiri și Sfântului Arhiepiscop Ioan de Shanghai și San Francisco. Hramurile bisericii au fost așezate la dorința ctitorului, acesta având o evlavie deosebită la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sperând ca toți copiii care vor veni aici să primească numai vești bune de la centrul de recuperare, și la Sfântul Ioan Maximovici, mare făcător de minuni.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie și-a manifestat prețuirea față de Mihai Neșu și față de toți ostenitorii fundaţiei, felicitându-i pentru lucrarea filantropică pe care o întreprind și pentru că au pus începutul cel bun la zidirea Complexului de recuperare „Sfântul Nectarie”. De asemenea, ierarhul l-a felicitat pe Mihai Neșu și pentru alegerea celui de al doilea hram al lăcașului de cult, Sfântul Ierarh Ioan, Arhiepiscop de Shanghai și San Francisco.
Cei care doresc să sprijine construirea Complexului de recuperare pentru copii și tineri „Sfântul Nectarie” din Cihei o pot face accesând site-ul www.mihainesufoundation.com, în secția „CUM POT CONTRIBUI” sau pot dona lunar 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „CRED” la numărul de telefon 8848.