O biserică veche de peste 120 de ani, resfințită
Zi de sărbătoare în Duminica a 18-a după Rusalii, 24 septembrie, pentru credincioșii din localitatea Cerchejeni, comuna Blândești, județul Botoșani: biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, care datează din anul 1901, a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. După sfințire, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de clerici din Protopopiatul Botoșani, pe un podium amenajat în fața lăcașului de cult.
Ca semn de mulțumire pentru coordonarea lucrărilor de renovare, precum și pentru toată activitatea pastoral-misionară săvârșită în comunitatea parohială, părintele paroh Liviu Rotaru a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.
Biserica din Cerchejeni a fost zidită între anii 1893-1901 cu osteneala preotului Mihail N. Lăpușneanu și cu sprijinul credincioșilor de atunci, fiind ridicată lângă vechiul lăcaș de rugăciune construit în 1765 de către ctitorii Constantin și Safta Kogălniceanu, străbunicii politicianului Mihail Kogălniceanu.