O candelă pentru unitatea neamului românesc va arde și la Hodora, Iași
Duminică, 2 octombrie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași, păstorită de părintele Alexandru Florariu.
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, ierarhul s‑a referit la textul Evangheliei din Duminica a 19‑a după Cincizecime (iubirea vrăjmașilor).
După Sfânta Liturghie, a oficiat la mormintele celor trei preoți înmormântați lângă Altarul bisericii slujba de parastas pentru sufletele celor trei clerici care au slujit la Hodora.
Părintele protopop Victor Pâslariu i‑a mulțumit Preasfințitului Părinte Antonie pentru binecuvântarea arhierească acordată Protopopiatului Hârlău.
Părintele paroh Alexandru Florariu i‑a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea arhierească acordată comunității pe care o păstorește, dăruindu‑i o icoană cu chipul Sfântului Antonie cel Mare, și l‑a invitat pe ierarhul din Basarabia să mai vină la Hodora și cu alte ocazii.
Aşa cum obişnuieşte Episcopul de Bălți să dăruiască o candelă bisericilor de peste Prut, unde oficiază pentru prima dată Sfânta Liturghie, care să ardă pentru unitatea neamului românesc, Preasfinția Sa a făcut un asemenea dar şi pentru biserica din Hodora.
Părintele paroh Alexandru Florariu a primit cu bucurie darul și a promis că va avea grijă ca flacăra candelei unității neamului românesc de la Hodora să ardă tot timpul.