O capelă a Învierii în satul prahovean Mireș
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit marți, 10 octombrie, în mijlocul credincioșilor parohiei prahovene Mireș. Ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor la noua capelă a parohiei, care a primit hramul „Învierea Domnului”, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Preasfinția Sa a oferit distincții celor care s-au evidențiat prin efortul depus la executarea lucrărilor de edificare a capelei.
Deși ziua de marți a fost o zi obișnuită de peste săptămână, în care majoritatea persoanelor din mediul rural se îngrijesc de treburile gospodărești, vizita Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul în Parohia Mireș din județul Prahova a fost întâmpinată de comunitatea locală ca o mare sărbătoare. De la orele dimineții, numeroși credincioși l-au primit pe Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după tradiție, cu flori, pâine și sare.
În continuare, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele a parohiei, edificată în perioada 2020-2022 și dotală cu obiectele liturgice necesare desfășurării sfintelor slujbe prin contribuția autorităților locale și a credincioșilor din comunitate, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Apoi, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de soborul de clerici din care au făcut parte părintele protoiereu Ionuț Negoiță de la Protoieria Urlați; părintele protoiereu Grigore Melnic de la Protopopiatul Câmpina; părintele Petroni-Virgil Tănase, secretar al Protopopiatului Urlați; părintele paroh Corneliu-Florin Pârvu, precum și alți preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială.
După citirea pasajului evanghelic al zilei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre atitudinea societății iudaice față de leproși, explicând rostul și rolul oricărui lăcaș de cult sfințit.
„Orice lăcaș în care Dumnezeu este slăvit, chiar și o capelă de cimitir, precum cea de alături, închinată sărbătorii Învierii Domnului, ne îndeamnă, atunci când intrăm în el, să ne îndreptăm rugăciunea spre Cel care este pretutindeni. Intrând într-o biserică, într-o capelă, într-un loc de rugăciune, gândul nostru trebuie să se îndrepte către Dumnezeu, așa cum se ruga psalmistul de mai multe ori pe zi. Intrarea într-o astfel de capelă ne duce cu gândul la Dumnezeu, când priveghem acolo însoțind pentru o zi sau două pe cineva care a trecut din această viață”, a spus Preasfinția Sa.
La final, Preasfinția Sa a transmis un cuvânt de binecuvântare și apreciere din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru activitatea desfășurată în comunitatea prahoveană, oferind din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, pentru eforturile depuse pentru zidirea edificiului bisericesc și pentru sprijinirea proiectului edilitar, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici părintelui paroh Corneliu Florin Pârvu, iar primarului comunei Sângeru, Radu Gheorghe, Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru mireni.
În încheiere, părintele paroh a mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru distincția oferită și pentru grija părintească arătată comunității pe care o păstorește, Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru prezența în mijlocul parohienilor și pentru săvârșirea slujbelor, precum și tuturor celor care l-au sprijinit în proiectele desfășurate în parohie.
La Sfânta Liturghie au participat și preoții din zonă, întruniți în cadrul cercului pastoral care a avut subiecte inspirate din tema anului comemorativ 2023. Acestora, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a adresat un cuvânt în care a subliniat necesitatea cinstirii psalților și a cântăreților bisericești, care prin cântarea lor au împodobit slujbele Bisericii.