O carte dedicată bisericii-monument istoric din Lugoj
La Editura Partoș a Arhiepiscopiei Timișoarei a apărut, de curând, o nouă publicație dedicată monumentalei biserici cu două turnuri din Lugoj. Monografia „Biserica-monument istoric «Adormirea Maicii Domnului» din Lugoj. 250 de ani de la sfințire”, semnată de părintele prof. dr. Vasile V. Muntean, slujitor în cadrul acestei parohii, a fost lansată la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, tocmai când parohia din urbea de pe Timiș a marcat împlinirea a 250 de ani de la construcția și sfințirea bisericii-monument istoric.
Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, acest amplu studiu științific este și un prinos de cinstire adus atât „ctitorilor, ierarhilor, preoților și credincioșilor care au lăsat ca moștenire acest potir al harului dumnezeiesc în părțile bănățene”, cât și „tuturor celor care au făcut ca această biserică să fie «de la început – cum sublinia Tiberiu Brediceanu la vremea sa – un focar de unde s-au pornit multe inițiative folositoare culturii și progresului național»”. Spre deosebire de broșura „Lugojul, altcum Lugos și Lugas își trage numele său de la latinul «lucus» (locul)”, a clericului lugojean Dimitrie Teodori-Roșu, reeditată în 1936 (la 170 de ani de la târnosirea locașului de cult), cu titlul „Cum s-a zidit biserica ortodoxă română din Lugoj”, prezenta scriere-album, într-o formă inedită și printr-o grafică excepțională, oferă celor interesați, pe lângă reperele istorice ale monumentului istoric de arhitectură și artă - biserica fiind considerată cea mai însemnată ctitorie românească în stil baroc din Banat - și informații științifice prețioase atât despre cadrul discronic al localității Lugoj, cât și despre viața spirituală lugojeană, atestată documentar încă din anul 1334 când, în tabloul zeciuielilor papale, Lugojul era cuprins ca parohie în arhidiaconatul caransebeșean.
Monografia cuprinde trei mari părți, urmate de glosar, indice și lista ilustrațiilor, însumând un total de 90 de pagini.
Despre istoria Lugojului
Prima parte aduce lămuriri asupra etimologiei, destul de controversate, a Lugojului, precum și asupra primei atestări documentare a orașului, la început târg, apoi oraș-cetate și mai pe urmă sediu districtual. Totodată, această primă parte prezintă și contextul politic din Lugoj, oraș care s-a afirmat, întâi de toate, printr-un militantism antiotoman. În acest sens sunt pomenite, alături de banul de Severin, Nicolae Pârâianu, și numele combatanților bănățeni care s-au afirmat în bătăliile contra turcilor, precum și numele domnitorilor Țării Românești, Mircea Ciobanul și Mihai Viteazul, care au contribuit în acea vreme la apărarea și salvarea Banatului de ocupația turcească. De asemenea, sunt descrise cele mai importante momente din viața Lugojului: situația din 1658, când Lugojul a căzut sub Imperiul Otoman, situația din 1716, când Banatul, laolaltă cu Lugojul, a intrat sub stăpânirea austriacă - situație cu efecte pozitive asupra vieții băștinașilor -, situația din 1778, când Lugojul, prin atașarea Banatului la Ungaria, devine capitala comitatului Caraș, dar și situația din 1793/1795, când se unește Lugojul German de Lugojul Român, situație foarte benefică pentru dezvoltarea ulterioară a orașului. Totodată, sunt evocate faptele mărețe ale revoluționarului Eftimie Murgu (care în 1848 a convocat, pe Câmpul Libertății din Lugoj, o impresionantă adunare populară, prin care se urmărea obținerea de libertăți democratice și înlăturarea jurisdicției eclesiastice sârbești) și evenimentele din 1860, când la Lugoj ajunge primul comite suprem român, Emanoil Gojdu. Nu sunt trecuți cu vederea nici lugojenii care au participat la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918, precum nici evenimentele revoluționare din Lugoj, din decembrie 1989, care au contribuit la realizarea unei noi „fețe” a orașului.
Viața spirituală lugojeană, în trecut și astăzi
Partea a doua prezintă, atât din perspectiva unor vestigii nemateriale survenite pe cale orală, cât și din perspectiva surselor documentare, aspectele esențiale ale spiritualității lugojene. În acest sens sunt evidențiate urmele existente pe teritoriul Lugojului ale cultului solar, precum și existența în imaginația mitopeică a geto-dacilor a unei zeități urano-solare, Gebeleizis, ale cărei atribute celeste vor fi preluate de Zamolxe. Din perspectiva materialului arhivistic, părintele profesor arată că, încă din 1334, Lugojul apare în tabloul zeciuielilor papale ca parohie în arhidiaconatul caransebeșean, iar în 1678 există, în notele misionarului catolic Nikolaus Illok, informația conform căreia în Lugoj erau, pe lângă ortodocși, puțini catolici. De asemenea, este amintită activitatea kerigmatică și misionară în aceste locuri a Mitropolitului Ioan din Caffa (Crimeea) din anii 1453-1456, apoi cea a lui Moise Pestișel, unul dintre traducătorii Paliei de la Orăștie, a pastorului Ștefan Fogarasi, care în 1648 imprimă, în maghiară și română, catehismul pentru școlile reformate din Caransebeș și Lugoj, școli renumite în țară la acea vreme, a Episcopului Iosif Ioanovici-Șacabent care a activat pentru ridicarea economică și morală a clerului și enoriașilor din Banatul de Caransebeș-Lugoj, precum și a protopopilor Ioan Marcu și George Peștean, dar și a altor personalități lugojene. Tot în această parte se găsesc informații despre numărul preoților lugojeni și despre acțiunile unora dintre ei care au luptat pentru emanciparea românilor din Banat și pentru obținerea de drepturi cetățenești; informații despre importanța și locul orașului în spiritualitatea acestei părți de țară și în titulatura oficială. De asemenea, sunt amintite și contribuțiile lugojenilor pentru ridicarea catedralei din Sibiu, către ajutorarea creștinilor din Alep, către ortodocșii din Graz, luteranii din Ebendorf etc. Spre finalul celei de-a doua părți, autorul face o incursiune în istoria școlilor din Lugoj, începând cu cea din jurul Bisericii-mănăstire „Sfântul Nicolae”, din preajma anului 1400 și până la actuala Universitate Europeană Drăgan, înființată în 1991.
Caracteristicile unei biserici-monument istoric
Ultima parte prezintă in extenso valențele de diferite categorii ale celei mai însemnate ctitorii românești bănățene în stil baroc. Această parte începe prin creionarea contextului economic și social în care este construită biserica, a cărei monumentalitate îl va impresiona în 1838 pe Ion Codru-Drăgușanu, făcându-l să spună că o asemenea biserică „nici în București nu iaste”. Pe baza documentelor de la începutul edificării locașului de cult, autorul realizează o descriere: a contractului de construcție din 1759 (încheiat în limba germană și subscris de constructorul Gavrilă Gurean și de alți 48 de fruntași lugojeni, iar în final de trimisul Episcopiei Caransebeșului, protopopul Gheorghe Ilinescu/Iliescu); a clauzelor contractuale; a cheltuielilor survenite în urma plătirii „tâmplarului, lemnarului și sticlarului, pentru scaune, uși, ferestre, pentru turnuri și 3 clopote, pentru marmură și pardosit”, dar și a pisaniei de pe placa încastrată pe peretele vestic al naosului. Pagini întregi sunt alocate arhitecturii bisericii, apoi anumitelor adaosuri realizate pe parcursul vremii. Un segment din această parte este dedicat istoriei picturii și iconografilor. Se menționează că, în timpul spălării iconostasului, de după incendiul din 1842, se descoperă remarcabila scenă a Bunei Vestiri, realizată de Nicolae Popescu, cel mai mare pictor bănățean din secolul al XIX-lea, operă în care se întâlnesc hieratismul bizantin și realismul italian. Nu în ultimul rând este analizată, pe registre, noua pictură realizată între 1934 şi 1944 de renumitul pictor Anastase Demian, care adaptează canonul iconografic neobizantin la particularitățile interiorului, rezultând o osmoză între pictură și spațiul arhitectural. Totodată sunt oferite și informații despre sculptura mobilierului, a ramelor de la icoane, a tronului episcopal, precum și a capitelurilor. Spre final sunt enumerate odoarele bisericii, cărțile și manuscrisele intrate, în parte, în patrimoniul Protopopiatului Lugoj.