O catedrală plină de suflet

Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit chiar Colibași, nume care a revenit apoi comunei celebre internațional. Suprafața Mioveniului este de aproape 51 km², se află la 417 metri altitudine şi are spre 30.000 de locuitori. Este înconjurat de Clucereasa, Colibași, Făgetu și Racovița şi e situat la 15 km nord-est de municipiul Pitești, capitala județului, pe șoseaua spre Brașov, DN73. Atestat documentar din 1485, Mioveni este un oraș frumos, liniștit, patriarhal, în centrul căruia strălucește o impresionantă catedrală ortodoxă.

Odată terminată, nu demult, catedrala, care poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a devenit o emblemă a orașului și un reper turistic care atrage oameni din toate zonele, dar înainte de toate este mândria și locul de reculegere al localnicilor. Paroh este părintele Puiu Andrei Diaconescu, care ne-a întâmpinat cu căldură și cu bucurie. El ne-a spus, în primul rând, istoria lăcașului de cult. În 1992, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, la acea vreme Episcop al Argeşului şi Teleormanului, observând expansiunea orașului, s-a gândit că ar trebui construită o biserică nouă, în spiritul vremurilor. La vremea aceea, în oraș nu exista decât vechea Biserică „Sf. Gheorghe”, aflată acum în restaurare, care nu reușea să fie suficientă pentru toți credincioșii.

S-a format atunci un comitet de inițiativă, alcătuit din preoții Gheorghe Răducanu și Petre Hera, împreună cu Consiliul parohial de acolo, primarul și alți oameni de vază ai urbei, dar și oameni simpli care au vrut să participe. Pentru finanțare, voluntarii au bătut din ușă-n ușă! Ceva mai târziu, unul dintre directorii fabricii de autoturisme a propus să se rețină un procent pe statul de plată - firește, pentru cei care doreau să contribuie.

Proiectul monumentalei construcții i-a aparținut lui Alexandru Mulțescu, directorul Institutului de Proiectări Argeș. Implicarea și bucuria comunității locale sunt ușor de probat: s-a păstrat înregistrarea slujbei de sfințire a pietrei de temelie, în care se poate vedea cum o mare mulțime de oameni a umplut nu doar curtea, ci și piațeta din fața ei, în zona ultracentrală a orașului, care include primăria, casa de cultură și alte clădiri importante. Oamenii aveau nevoie de așa ceva și abia așteptau să vadă gata biserica. 

Un efort care a durat peste două decenii, dar a meritat!

Din motive obiective, au cam avut de așteptat. După ce s-a pus piatra de temelie, s-a amenajat mai întâi demisolul. În anul 2000, s-a pus placa la nivelul zero și a început slujirea la demisol. Azi, acolo e un Altar și un spațiu folosit drept centru social pentru campaniile mari, organizate la nivelul eparhiei. 

Ulterior, investiția a fost preluată de primărie, în colaborare cu Eparhia Argeșului și Muscelului. În 2008, IPS Părinte Calinic l-a numit preot paroh pe părintele Puiu Andrei, care avea doar 28 de ani: „Am venit de la cea mai mică biserică din Arhiepiscopie, din Parohia Pițigaia, la cea mai mare! Acolo era o bisericuță pentru 28 de familii, însă doar 18 locuiau permanent. Între timp, ridicasem la marginea Mioveniului o biserică maramure­șeană adusă de la Poienile Izei, dar, înainte de începerea slujirii, am fost transferat aici”.

În acel moment, catedrala era în stadiul la roșu și a urmat „o luptă neîncetată de a reuși s-o înfrumusețăm atât în exterior, cât și în interior”.

S-a slujit încă patru ani la demisol. Abia la 1 iulie 2012 a avut loc slujba de sfințire a bisericii, apoi a continuat munca la pictura interioară, slujbele având loc în prezența schelelor. „Noi, timid, am cerut să fie pictură în mozaic doar pe alocuri, dar am găsit răspuns bun la Consiliul local din vremea respectivă și la Primărie, încât iată că e mozaic în totalitate! Cu contribuția Arhiepiscopiei, Secretariatului de Stat pentru Culte și a enoriașilor, am reușit să înfrumusețăm biserica și cu catapeteasma, mobilierul, un candelabru de 1.800 kg și tot ce e necesar pentru slujire”.

În 2022, la slujba de hram, s-a sfințit în sfârșit și pictura și au mai rămas de efectuat doar lucrări în exterior, inclusiv lucrări peisagistice - curtea arată superb -, și de terminat clădirea multifuncțională de alături, care găzduiește un centru de zi pentru copii (care vin să mănânce prânzul și rămân și să-și facă temele), o capelă, un Altar de vară, două locuințe sociale, camera clopotelor (5 la număr, cântărind în total 8 tone), plus terasa de belvedere, de unde se vede de la înălțime întreg orașul.

Este evident că întreținerea unei biserici atât de mari nu poate fi ieftină. Cum se descurcă? „Foarte greu. Lumina și căldura, în special... Prin noiembrie, sunt oameni care ne spun: «Ne simțim foarte bine aici, părinte, dar ne vedem la primăvară!» E greu de încălzit o asemenea biserică. Sunt momente în care nu putem să ridicăm temperatura mai sus de 10-12 grade. Noi, preoții, slujim indiferent de temperatură, dar sigur că-i înțelegem pe enoriașii care în timpul iernii preferă bisericile mai mici, unde se poate face cald”.

L-am întrebat pe paroh dacă s-au gândit ca în zilele friguroase să revină la slujbele din demisol. Sigur că s-au gândit, dar asta îi ajută doar cu câteva grade în plus și implică mutarea întregii logistici, lucru destul de complicat, plus că locului i s-a dat utilitate socială, practic e un spațiu ocupat. Varianta ideală ar fi aceea de a avea suficiente resurse financiare ca să se încălzească biserica, dar deocamdată e imposibil.

„Vă rog să dați porția mea altcuiva!”

Catedrala are trei mari balcoane: unul dedicat copiilor, al doilea persoanelor hipoacuzice și al treilea corului. În fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, copiii pot rămâne în balconul lor, cel din stânga, unde fac o oră de religie informală, văd filme, pictează, fac felicitări, mărțișoare sau alte podoabe, citesc sau participă la discuții. Sunt vreo 40 de copii care fac asta dacă nu sunt plecați în vacanță, la care se adaugă unii ale căror familii nu țin de parohie, sunt în trecere pe aici, „aud rumoare, întreabă ce se-ntâmplă, urcă și majoritatea vin și în duminica următoare sau când pot. Mulți părinți îmi spun că micuții îi trag de mână să vină!”

În al doilea balcon, în dreapta, părintele Cătălin Istrate, preot cu deficiențe de auz, slujește în limbaj mimico-gestual pentru cei peste 20 de oameni din Mioveni aparținând acestei categorii plus cei care vin din împrejurimi. O dată pe lună, merge într-una din parohiile din Câmpulung, însoțit de cei din Mioveni, pentru care este o frumoasă excursie.

L-am întrebat pe părintele Puiu Andrei cam câtă lume vine la biserică: „Într-o duminică obișnuită, cel puțin două sute, uneori chiar peste patru sute, socotindu-i și pe cei care sunt doar în trecere, intră și se închină, fără să rămână neapărat la slujbă. Inclusiv turiști, căci catedrala este acum una dintre destinațiile emblematice ale zonei. Ne străduim să facem în așa fel încât să fie un loc viu, să nu se intre în biserică doar ca într-un muzeu. Liturgicul e baza, dar încercăm să adăugăm și dimensiuni educaționale, culturale, sociale. În afară de copiii defavorizați sunt și bătrâni care-și iau mâncarea de la noi, avem și un profesor voluntar care ajută copiii la teme”.

Există și oameni netransportabili care cer ajutor, așa încât voluntarii catedralei iau mâncarea și o duc la ei: „Am avut și surprize frumoase: când împrospătăm lista de beneficiari, sunt oameni care spun: «Eu nu mai am nevoie, am reușit să mă echilibrez financiar, vă rog să dați porția mea altcuiva!» După cum au fost cazuri când ne-au fost arătați copii mari, spunându-ni-se: «Au fost crescuți de mici cu mâncarea de la biserică!»”

Cum reacționează comunitatea locală? Sunt oamenii săritori? „Am încercat să nu fie o presiune”, ne spune preotul: „Rareori apelăm pentru un anumit proiect punctual. Dar oamenii, văzând ce se-ntâmplă, întreabă ei ce pot face și chiar ne propun anumite lucruri. În plus, de multe ori ne semnalează posibili beneficiari, spunând: «În blocul meu este o familie săracă sau o persoană neputincioasă, haideți să ajutăm!» Și nu doar spun, ci și pun umărul. Nu e vorba doar de mâncare. Am schimbat mobilier, am pus centrale, i-am dus în excursii - mulți nu ieșiseră niciodată din județul Argeș”.

Sunt și companii care contribuie la lucrarea socială a bisericii. L-am întrebat pe paroh dacă au vreo pretenție. Cer ceva în loc? „Nu. Cer doar transparență, pentru că altfel s-ar închide relația. De fapt nici asta nu e o cerință expresă: văd ce se-ntâmplă și, dacă e totul în regulă, contribuie și la următoarea provocare. Nu-s multe, nu-s mari, dar sunt oameni de suflet. O companie înseamnă niște oameni”.

Note mari la BAC și la omenie

Programele culturale ale Catedralei Mioveni înseamnă lansări de carte religioasă, vizionare de filme, conferințe preoțești - toate binecuvântate de IPS Părinte Calinic -, plus meditațiile școlare din centrul social, care au și o variantă online pentru copiii din afara orașului: „Bucuria noastră e că avem rezultate! Note foarte mari la bacalaureat, în special la română, la istorie și la limba franceză. Profesorii predau în regim de voluntariat și copiii sunt încântați. Sunt familii care au auzit de rezultate și sunt dispuse să și plătească - însă nu e cazul”.

Tot de zona culturii țin concertele de Crăciun, de Paști și în alte ocazii, catedrala având o acustică foarte bună și existând 250 de locuri pe scaune numai jos, în total 400, ca într-o sală de spectacole. 

Părintele a confirmat buna colaborare cu Penitenciarul Mioveni, despre care aflasem acolo. Liturgic, în primul rând: unul dintre preoții catedralei, Hera Andrei sau Gabriel Mihăilă, e delegat să slujească Sfântul Maslu alături de părintele capelan de acolo. Dar și sub aspect material, prin resurse pe care penitenciarul le solicită parohiei: „Ne ocupăm în special de persoanele private de libertate pe care nu le caută nimeni. Orice dorințe ar avea - îmbrăcăminte, alimente, produse de igienă -, ne străduim să le sărim în ajutor. Pe de altă parte, penitenciarul ne ajută când avem nevoie de forță de muncă. De sărbători încercăm să nu-i uităm, fiecare primește un cozonac, o haină nouă, o carte de rugăciuni, calendare, cărți. Avem o bibliotecă mare și toate dublurile le ducem la penitenciar. Iar la concerte vin și o parte dintre deținuți, selectați de părintele capelan Cosmin Dinu”.