O cauză mai puțin cunoscută a obezității
Kilogramele în plus sunt asociate de cei mai mulți dintre noi cu obiceiurile alimentare nesănătoase și cu sedentarismul. Există și un al treilea factor care favorizează apariția obezității, recunoscut de tot mai mulți experți și mult mai dificil de ținut sub control. Este vorba despre perturbatorii endocrini (EDC, endocrine-disrupting chemicals), substanțe chimice care, odată ajunse în organism, produc modificări în funcționarea sistemului endocrin, perturbând metabolismul.
Dacă obiceiurile alimentare și stilul de viață ni le putem schimba pentru a slăbi, expunerea noastră la aceste substanțe nocive pentru sănătate este mai greu de controlat, deoarece ele se găsesc în aerul poluat și în multe dintre produsele pe care le folosim zilnic. Substanțe din categoria perturbatorilor endocrini - cum sunt bisfenol A (BPA), parabenii, ftalații sau dioxina - se găsesc în plasticul folosit la fabricarea PET-urilor, foliilor alimentare, cosmeticelor și jucăriilor, în stratul plastifiat din interiorul conservelor și al dozelor de aluminiu, în gazele de eșapament, în pesticidele cu care sunt stropite culturile de plante și în materialele ignifuge folosite la fabricarea mobilei și a covoarelor.
Doi experți în probleme de obezitate, Tim Lobstein și Kelly Brownell, susțin într-o recenzie publicată în revista de specialitate „Obesity Reviews“ că expunerea la substanțe din categoria EDC crește riscul de obezitate în aceeași măsură ca obiceiurile alimentare nesănătoase și sedentarismul. Concluzia lor este argumentată în urma mai multor studii efectuate în Statele Unite.
Deși pare imposibil să evităm interacțiunea cu aceste substanțe, există totuși soluții la îndemână: consumul pe cât posibil de alimente și băuturi naturale, ambalate și depozitate de preferat în recipiente de sticlă și ambalaje de hârtie. De asemenea, este bine să folosim pentru gătit vase din inox, ceramică sau clasicele vase emailate în locul celor teflonate. (I. M.)