O duminică „altfel“ pentru copiii de la Centrul de Tineret Reşiţa Montană
Pentru copiii şi tinerii membri ai Centrului de Tineret Reşiţa Montană, dar şi pentru părinţii şi coordonatorii lor, ziua de duminică 20 octombrie a fost un prilej de a petrece o zi în comuniune unii cu alţii, atât în biserică, dar şi în natură. Din dorinţa de a se cunoaşte mai bine cu copiii, dar şi cu părinţii lor, coordonatorii centrului din cartierul muncitoresc al Reşiţei au organizat o acţiune comună, care a început cu Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Moniom, localitate component a municipiului de pe Bârzava. Cu acest prilej, copiii şi tinerii, coordonaţi de prof. Georgiana Ciucur, au dat răspunsurile la strană şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În cea de-a doua parte a zilei, copiii, alături de părinţi şi coordonatori, au petrecut câteva ore frumoase în aer liber, la un picnic într-un cadru natural superb oferit de dealurile din vecinătatea satului Moniom, profitând din plin de o zi de toamnă binecuvântată, cu mult soare. Printre jocuri, discuţii şi alte activităţi în aer liber, s-au conturat noi planuri împreună cu părinţii copiilor, în scopul oferirii unor alternative plăcute şi utile de petrecere a timpului liber pentru copiii şi tinerii zilelor noastre.
„O duminică altfel înseamnă, îndeobşte, o zi în care faci ceva deosebit, iar pentru copiii de la Reşiţa ziua de azi s-a deosebit de altele în primul rând prin faptul că au trăit momente de tainică bucurie prin împărtăşirea cu Hristos, dar şi prin clipele de relaxare şi socializare în natură, alături de părinţii şi de coordonatorii lor de la centrul de tineret“, a concluzionat pr. insp. Mihai Ciucur.
Acţiunea se înscrie într-un program mai amplu de implicare şi responsabilizare a părinţilor copiilor care frecventează activităţile centrului, demarat odată cu începutul noului an şcolar. În acest context, demersurile au început cu Ziua porţilor deschise, în care părinţii au putut afla mai multe despre activităţile oferite de centrul de tineret, au continuat cu editarea unui DVD de prezentare a centrului şi prezentarea acestuia în cadru deschis, dar şi cu discuţii libere cu copiii şi părinţii în cadrul unor întâlniri cu rol de catehizare şi autocunoaştere.