O familie din Călugărenii Vechi a îmbrăţişat credinţa creştin-ortodoxă
În parohia Călugărenii Vechi - Ungureni, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani, a fost oficiată sâmbătă, 22 februarie 2014, rânduiala Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului, pentru cei care s-au lepădat de Ortodoxie. Două persoane, soţ şi soţie, botezate ortodox, care ulterior s-au lepădat de credinţă, prin diferite acte de catehizare la adresa lor şi lungi discuţii pe teme religios-morale, s-au hotărât să îmbrăţişeze din nou credinţa creştin-ortodoxă. „În Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Călugărenii Vechi, s-a oficiat rânduiala Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului, pentru cei care s-au lepădat de Ortodoxie, şi acum se întorc la ea, urmată de rânduiala ungerii cu Sfântul şi Marele Mir. Mulţumim noilor membri ai Bisericii Ortodoxe strămoşeşti pentru gândul curat şi înălţător“, a spus pr. paroh Claudiu Ghebac, care a menţionat că rânduiala săvârşită se găseşte în cartea „Primirea la Ortodoxie a celor de alte credinţe“, lucrare publicată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă. (C. Ciofu)