O lecție despre icoane și iconari, pentru pelerinii clujeni

Un articol de: Marilena Asănica - 24 Martie 2017

Un grup de cincizeci de credincioși de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, însoțiți de părintele Nicolae Buda, au pornit într-un pelerinaj organizat în contextul „Anului omagial al iconarilor și al pictorilor bisericești” în Patriarhia Română.

Pelerinii au pornit din Cluj-Napoca spre Văile Crișului și Arieșului, prima oprire fiind la Huedin, orașul de la poalele Vlădesei, unde s-au rugat la Catedrala Moților, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Pelerinii au fost întâmpinați de protopopul Dan Lupuțan, care pe vremea când era la seminar, a fost cântăreț în strană la Biserica „Naşterea Domnului”. Părintele Dan Lupuţan a depănat povestea catedralei din Huedin, ridicată între anii 1931-1934, în stil neobizantin, prin trudă și jertfă, de către protopopul martir Aurel Munteanu, împreună cu localnicii, fiind peste timp „adăpost și mângâiere sufletelor zbuciumate, vatră de reculegere, pavăză a legii strămoșești” cum avea să spună la sfințire, ctitorul. Pictura a fost restaurată de pictorul Viorel Nimigeanu în tehnica tempera.

Pe Valea Crișului Repede, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” pelerinii au văzut o biserică impunătoare de zid, cu schelele care înconjoară cupola mare, ocrotind, la umbra ei, pe sora ei de lemn. În curte, pelerinii sunt întâmpinaţi de stareț care îi conduce în paraclis; pe pereții albi sunt icoane, între care şi icoana Maicii Domnului Pantanassa, făcătoare de minuni, adusă din muntele Athos. Stareţul le-a povestit pelerinilor istoria de aproape un sfert de veac a acestui locaș care a început în 1994, prin bunăvoința unei credincioase ce a donat terenul și a dorit să se construiască aici o mănăstire.

În bisericuța de lemn se află icoana Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, iar lemnul gălbui care îmbracă pereții este împodobit cu icoane la care pelerinii se închină.

Următoarea oprire a pelerinilor a fost la Aleșd, la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” împrejmuită de un gard de cărămidă roșie, intrând pe sub poarta mare boltită. Părintele Ovidiu Bocșan le-a povestit credincioşilor veniţi de la Cluj-Napoca despre biserica născută din dorința și dragostea credincioșilor de a avea un loc de închinare. Iconostasul din lemn, cu formă geometrică inedită, înconjoară cele două coloane cu motive alb-albăstrui care sprijină altarul, Maica Domnului Oranta de pe bolta aurie a canevasului, chipul Mântuitorului din înaltul naosului înconjurat de îngeri, sfinții care înconjoară în cerc biserica. Biserica a fost pictată de părintele Damian Tuluc în tehnica fresco.

Sfinte locaşuri din Oradea

La Oradea, Mănăstirea Înălţării Sfintei Cruci, cuprinde biserica maiestuoasă, asemănătoare celor moldave, îmbrăcată în haina picturii exterioare și cu acoperișul lat, este înconjurată de chilii albe, înalte, ca un zid de apărare. Bisericuța de lemn din Corbești, veche de 300 de ani, smulsă din temelii în 1990 de o tornadă, recuperată de maica stareță Mina Bădilă, a odrăslit o mănăstire, o fortăreață de apărare a credinței strămoșești, în 1994. Biserica mare a fost pictată de Ioan Savu din Pitești: de pe boltă, Maica Domnului, Mântuitorul binecuvintează pașii pelerinilor. O maică le-a vorbit pelerinilor despre visul împlinit al românilor de pe aceste meleaguri, cu o istorie zbuciumată, de a aduce și aici, „tinda raiului”; această mănăstire fiind născută „din lacrimile veacurilor trecute”, românii având tot timpul privirea îndreptată spre Dumnezeu și spre frații lor de un neam și sânge de dincolo de Carpați.

În maiestuoasa biserică sunt prezente părticele din moaște, așezate în răclițe frumos ornamentate, moaștele Sfântului Nectarie, care străjuiește în stânga Sfântului Altar, lângă o frumoasă icoană îmbrăcată în argint a Maicii Domnului, Sfântului Serafim de Sarov, și veșmintele Sfintei Paraschiva și ale Sfântului Ioan Rusul.

Tot în Oradea, pelerinii poposesc la Biserica „Sfântul Andrei” cu cupole ce amintesc de bisericile vechi bizantine, Sfânta Sophia și Chora din Constantinopol. Părintele Vasile Bota îi conduce pe pelerini în paraclisul de la demisol, ca o catacombă, unde se țin slujbele zilnic. Este un loc care amintește de creștinismul primar care îndeamnă la rugăciune; cu arce și bolți din cărămidă rostuită, pavat cu dalele din pământ ars, cu iconostasul zidit din cărămidă cu ornamente din marmură, ușile împărătești, candelabrele, aplicele fiind din fier forjat, acest spațiu păstrează viața materialelor naturale în care respirația omului se întâlnește mai ușor cu respirația lui Dumnezeu, Creatorul făpturii și al lumii întregi.

Din acest loc „al smereniei bisericii creștine”, cum îl numește părintele paroh, pelerinii urcă pe trepte înalte, în semicerc, în biserica pe care o numește „slava Ortodoxiei”. Construită pe un soclu înalt din piatră, din cărămidă clincherită, ce o decorează în dreptunghiuri gălbui, despărțite de dungi roșiatice, cu corpul masiv, rotunjit, ascuns de turnul înalt clopotniță, biserica de sus își dezvăluie măreția: pe verdele marin al apelor întunecate ale pereților înalți, pelerinii sunt întâmpinaţi de sfinți și scene din Evanghelie, impresionante, pictate de tânărul Remus Bradea, în tonuri pastelate, calde. Iconostasul alb, sculptat în marmură, poartă elegant icoanele pictate pe lemn de tei. De pe cupolă, din mijlocul naosului, ca dintr-un soare imens, auriu, între razele căruia zboară heruvimii cu câte șase aripi, Mântuitorul cercetează lumea aceasta și îi dă nădejde și putere.

După plăcintele aburinde, primite de pelerini în trapeza de la demisol, la mesele așezate sub bolțile susținute de stâlpi greoi de cărămidă, continuă drumul spre Mănăstirea Izbuc.

Izvoarele de la Mănăstirea Izbuc

Traversând Țara Bihorului, cu case frumoase, de buni gospodari și, într-un cadru feeric, la poalele munților Codru Moma, înconjurat de păduri, pelerinii au fost întâmpinaţi de un așezământ, bine închegat, pe o veche vatră monahală pe locul numit „La Călugări” reactivat după 1928. Pe sub clopotnița din lemn, aceştia au intrat în curtea mănăstirii, unde se află o bisericuță de lemn, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, un paraclis, stăreția, o clădire etajată unde sunt chiliile, camerele de oaspeți și altă clădire cu trapeza și bucătăria. În biserica mare sunt întâmpinaţi de o mulțime de icoane, fixate pe pereții pregătiți de pictură. Pelerinii se închină la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, o copie a icoanei de la muntele Athos, și la icoana Mântuitorului rugându-se în Ghetsimani, pictată de părintele Arsenie Boca. Pelerinii află legenda acestei mănăstiri ce a împrumutat numele de la izvorul intermitent din apropiere de mănăstire, cu apele căruia, un copil orb s-a vindecat.

La izvorul străjuit de icoane, stânca ascunsă câteva minute de apă iese la iveală, lăsând o vreme apa să se odihnească în adâncuri, pentru ca iară și iară să reapară. În jurul acestui izvor s-a ridicat mănăstirea și mulți pelerini și-au ostoit durerile, s-au vindecat și și-au liniștit sufletele în acest loc binecuvântat. Așa cum spune actul chiriarhal din 2014, spre bucuria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Marea Doamnă a catholiconului lavrei bihorene, având hramul „Adormirii Maicii Domnului”, așezământul monahal de la Izbuc a primit ca ocrotitori pe Sfântul Nectarie și pe Sfinții Ierarhi Nicolae și Spiridon împreună cu toți ceilalți Sfinți Părinți de la Sinodul ecumenic de la Niceea, ale căror moaște se află spre închinare în biserică. Pelerinii sunt impresionaţi de acest loc, de sfinții cu ochi inocenți, de copii, din biserica mică, cu iconostasul de lemn arămiu care se prelungește în strănile frumoase din jur, ca un potir binecuvântat, înveșmântat în albastru!

Mai departe, frumusețea acestui locaș se continuă în lumea munților Bihorului.

Spre Albac şi Lupşa

Drumul urcă în serpentine strânse, prin păduri până la Pasul Vârtop la 1350 de metri, unde stăpânește iarna, coborând apoi lin pe valea Arieșului. Călăuzele pelerinilor, profesorul Aurel Maier și Ioan Pantea, povestesc pelerinilor despre locuri, timpuri și oameni, pe drumul spre Albac, până la Mănăstirea „Sfântul Ilie”.

Intrând pe sub clopotnița de piatră rotunjită, flancată de ambele părți de chilii elegante din cărămidă, piatră și lemn, credincioşii au ajuns la bisericuța din bârne cu pălăria mare de tablă, pe care stă așezată turla de lemn. Piatra de temelie a fost pusă în 1992, din dorința moților de a avea acasă la ei loc de închinare. Biserica este pictată în tehnica fresco de zugravul-iconar Adrian Pancu din Târgoviște. La lumina candelabrului, sfinții din cer și îngerii, însoțind-o pe Maica Sfântă și pe Mântuitorul au coborât pe bolta bisericii până lângă pelerinii care s-au rugat și închinat.
Ultimul popas a fost la Lupșa, la mănăstirea cu hramul „Închinarea Sfintei Cruci”. Împrejmuită de zidul de piatră care s-a odihnit până mai ieri în munții dimprejur, în întunericul serii, se lasă zărită în dreapta biserica albă de lemn, ctitorită în anul 1429, aici fiind cea mai veche vatră monahală din Transilvania.

În biserica mare pelerinii se închină în tăcere la sfintele odoare adăpostite de acest locaș, aduse de la Mănăstirea Vatopedu: un fragment din lemnul Sfintei Cruci și o copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Mângâietoarea, „Paramythia”, și o părticică din moaştele Sfântului Siluan Athonitul. Icoana Maicii Domnului, printre schelele pregătite pentru pictură, priveşte blând și milostiv şi veghează poporul dreptcredincios.

Acest pelerinaj a fost o lecție despre icoane și iconari. Pentru fiecare dintre pelerini, icoanele au fost și sunt ferestre deschise spre cer, spre nevoință, rugăciune și bucurie duhovnicească. Prin ele, sufletele credincioşilor primesc mângâiere, iar prin rugăciune, marea iubire a Maicii Domnului, a Mântuitorului și a Sfinților se întâlnesc.