O legătură neîntreruptă, la Izvorul Aneştilor
Pentru mehedinţenii din Parohia Izvor, biserica şi şcoala au stat la loc de mare cinste din cele mai vechi timpuri. Istoria celor două elemente de cultură şi spiritualitate se confundă cu trecutul locurilor, aducând din negura vremii darul de binecuvântare şi har peste fiii satului.
Parohia mehedinţeană Izvor cuprinde astăzi satele: Ştefan Odobleja, Izvorul Aneștilor și Petriș. Vatra istoricei aşezări stă legată de o cunoscută moşie din vecinătatea comunei mehedinţene Hinova. Este vorba despre Moșia Izvorului, datată în documentele istorice încă de la întemeierea țării, din 1270, pe când figura satul care purta numele de „Izvoru”. Această moșie se întindea de la Plai și până la Pietrișu, vecină cu moșia Stignița de la Dunăre până la Dumbrava, ca atare există și la 1536 tot în această formă.
După anul 1700, satul a început să se mute din acel loc din cauza mișcării terenului. Ercenii cu oamenii lor de pe moșie s-au mutat la Hoțu. Pureceștii s-au mutat la apus de râul Blahnița, unde au și rămas, iar numele lor este purtat și azi de acea parte a satului. Aneștii s-au mutat în lunca dintre Izvoru și Hoțu, unde au făcut o fântână care a rămas și astăzi drept „fântâna de la Anescu”.
Bisericile Maicii Domnului din Izvor şi Valea Hoţului
Tot aici, la Izvor, a fost ridicată şi cea mai veche biserică din zonă, neştiindu-se cu precizie anul temeluirii. Se pare totuşi că ar fi fost chiar înainte de 1700, pe locul numit Erceni, în spatele liniei vechiului sat Dăești. Cu timpul, biserica a căzut în paragină, locul ei fiind luat în cele din urmă de o alta de zid, ctitorită la anul 1867. În satul Petrișul se găsea de asemenea o biserică din zid, ridicată la anul 1817. Din cauza mișcării terenului, satul s-a mutat, statornicindu-se în jurul conacelor Izvoranilor şi pe moșia Stignița.
Cele două locaşuri de închinare s-au ridicat în cinstea Sfintei Adormiri a Maicii Domnului. Cel de-al treilea sat se numea pe vremuri Valea Hoțului (actualmente Ștefan Odobleja) şi nu a avut dintru început biserică proprie. La anul 1844, boierul Untărescu din Cerneţi a venit aici şi a ridicat un locaş de închinare din lemn.
Prima şcoală, ridicată din lemn
Alături de cele trei biserici, au fost rânduite deîndată şi primele instituţii de învăţământ. Astfel, la anul 1880, în centrul localităţii Izvoru s-a ridicat o școală din lemn, cu două săli de clasă și o cancelarie. Lemnul necesar pentru construcţie a fost plătit de Ion Jitea şi adus cu carele din pădurea din Căzănești. În anul 1915 s-a început construcţia unei noi locaţii, care a durat până în 1930, proiectul finalizându-se prin aportul lui Dinu Tăban. Vechiul edificiu al şcolii s-a păstrat până în 1950, când a devenit cămin cultural. Între timp, s-au construit școli și în celelalte două sate: la Valea Hoțului (1925) și la Petrișu (1930).
Credincioşii din Izvor, sub prigoana comunistă
Prigoana comunistă nu a iertat nici aceste meleaguri. Din anul 1947, credincioşii mai înstăriţi din cele trei sate au fost deposedaţi de terenuri, li s-a confiscat averea şi au fost deportaţi în masă în Bărăgan. Pe de altă parte, ţăranii nu mai aveau voie să sacrifice propriile animale, înregistrându-se și o serie de arestări ale celor care îndrăzneau să nu se supună acestor reguli. În anul 1962, după colectivizare, fiecare era obligat să muncească la stat, plata făcându-se la zilele lucrate. Din 1968 când s-a făcut împărțirea administrativă, comuna Izvorul Aneștilor a fost fixată ca centru, având arondate satele: Izvorălu de Jos, Livezile, Petrișu, Valea Izvorului, Gârnița și Cârjeiu. Cu timpul, administrația s-a mutat la Livezile, aceasta devenind comună până azi. În comună funcționau trei școli, două cămine culturale și două biserici, în care slujeau: părintele Gheorghe Gutuleanu, la Izvorul Aneștilor, și părintele Dincă Nicolae, la Valea Hoțului.
Amintirea vremurilor trecute se face astăzi pildă pentru cei care încearcă să dea la o parte rolul Bisericii în formarea tinerelor generaţii. La noi, la Izvorul Aneştilor, din bătrâni se ştie că nu au existat una fără cealaltă. Din darul lui Dumnezeu şi din jertfa înaintaşilor am reuşit păstrarea celor mai de preţ valori ale sufletului românesc: Biserica şi şcoala. (Pr. Gabriel Pacioga)