O lucrare a Lidiei Stăniloae va fi lansată la Biblioteca Centrală Universitară

Data: 30 Septembrie 2015

Marţi, 6 octombrie, începând cu ora 17:00, în Salonul „Carol I” al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti (Intrarea Regală din str. Dem. I. Dobrescu nr. 1), va avea loc lansarea cărţii Lidiei Stăniloae cu titlul „La bursa adevărului“, publicată la Editura TRINITAS a Patriarhiei Ro­mâne.

Despre conținutul cărții vor vorbi atât autoarea, cât și unii dintre invitați. Evenimentul este organizat de Editura TRINITAS, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti.

„Poate că la bursa adevărurilor ar trebui să crească şi cursul adevărului despre sfinţenie, credinţă adevărată, smerenie, ajutor dat celor în nevoie şi de îndrumare pe drumul aspru şi anevoios al credinţei, care apropie omul de Dumnezeu. […] Adevărul este incomod, nu aduce profituri imediate, nu ajută la dobândirea puterii, a autorităţii, a dreptului de a-i stăpâni pe ceilalţi. […] Aşa cum spune Evanghelia, adevărul ne face liberi.

Dincolo de toate întrebările şi răspunsurile pe care încercăm să ni le dăm, dincolo de toate afirmaţiile, definiţiile şi reflecţiile noastre, nu trebuie să uităm că adevărul eliberează. Poate că totul e atât de simplu, în ciuda dorinţei noastre de a-l complica”, spune autoarea.