O mie de locuri în adăposturile de iarnă
Adăposturile de urgenţă din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) vor funcţiona permanent începând de sâmbătă, 15 noiembrie, până în data de 31 martie, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, citat de Agerpres. „Persoanele identificate ca fiind cazuri sociale pot fi direcţionate către adăposturile de urgenţă aflate în subordinea instituţiei noastre. Capacitatea de cazare este de aproximativ o mie de locuri, suficiente pentru acoperirea cererii iarna aceasta“, relevă sursa citată. Serviciile oferite sunt: găzduire pe perioada determinată, integrare/ reintegrare în familie şi comunitate, asistenţă permanentă în vederea angajării într-un loc de muncă, consiliere psihologică, socială, juridică, socializare şi petrecere a timpului liber, terapie ocupaţională şi ergoterapie, igienizare şi servirea hranei. Pentru iarna aceasta, DGASMB a prevăzut circa 12.000 de porţii de ceai şi supă caldă să fie distribuite prin cele patru echipe mobile persoanelor care refuză adăpostirea, precum şi paturi, îmbrăcăminte şi încălţăminte groasă. (Oana Nistor)