O nouă acţiune în beneficiul tinerilor cu dizabilităţi
Asociaţia "Vasiliada" a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Asociaţia Euroarte şi Fotoclubul "Dan Mihai Călinescu", au organizat miercuri, 16 noiembrie, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar din Craiova, Expoziţia de fotografie "This is my voice!". Aceasta prezintă o selecţie de fotografii realizate de 40 de tineri surdomuţi din România şi Polonia, în cadrul modulelor de Photovoice derulate în perioada mai-septembrie. Organizatorii manifestării au dorit să demonstreze şi prin această acţiune, că, în ciuda handicapului lor fizic, tinerii cu deficienţe de auz şi vorbire au o "voce" puternică, au dezvoltate abilităţi şi talente compensatorii în arte vizuale, pantomimă, dans etc., sunt deschişi, liberi în exprimare, entuziaşti, calzi, prietenoşi şi autentici. De altfel, prin toate proiectele venite în sprijinul tinerilor surzi, Asociaţia "Vasiliada" şi partenerii săi urmăresc să atragă atenţia asupra potenţialului enorm deţinut de tinerii cu dizabilităţi auditive şi de vorbire, în scopul integrării lor în societate.