O nouă adunare eparhială în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
La reşedinţa episcopală a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a avut loc pe 15 mai a.c. şedinţa de constituire a noii Adunări eparhiale. După ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie, de către Preasfinţia Sa Iustin Sigheteanul, în Paraclisul episcopal, a urmat slujba de tedeum, ca apoi să fie deschise lucrările Adunării eparhiale, sub preşedinţia Înalt Preasfinţiei Sale Justinian, Arhiepiscopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului. Au fost verificate şi validate mandatele noilor aleşi în Adunarea eparhială, ca apoi să fie alese cele cinci Comisii de lucru permanente: administrativ bisericească, cultural educaţională, social filantropică, economică, bugetară şi patrimonială, organizatorică, juridică şi de validare.Pentru Adunarea Naţională Bisericească au fost delegaţi pr. Popa Ilie; ing. Mircea Leţiu şi ing. Mircea Man. În cadrul şedinţei au mai fost aleşi membrii Consistoriului eparhial, ai Consistoriului monahal şi a fost desemnat un cleric pentru a face parte din Consistoriul Mitropolitan. Actuala alcătuire a Adunării eparhiale va funcţiona pe perioada anilor 2010-2014.