O nouă apariţie la Editura „Cuvântul Vieţii“
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut lucrarea intitulată „Mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfânta Cuvioasă Eufrosina - Cornu“. Lucrarea reprezintă o monografie-album a mănăstirii din localitatea Cornu, judeţul Prahova, şi cuprinde o prezentare detaliată şi bine documentată a istoricului obştii monahale, fiind accentuate atât elementele legate de întemeierea mănăstirii, dezvoltarea acesteia din punct de vedere administrativ-gospodăresc, cât şi cele legate de viaţa duhovnicească a acestui aşezământ monahal. Monografia-album este însoţită de un amplu material fotografic ce prezintă etapele construirii mănăstirii, cât şi aspecte din viaţa de zi cu zi a obştii.