O nouă biserică în Protopopiatul Rădăuţi, la Horodnic de Jos
Credincioşii din parohia „Înălţarea Sfintei Cruci“ din localitatea Horodnic de Jos, Protopopiatul Rădăuţi, participă la slujbele din duminici şi sărbători la Biserica „Sf. Ioan Evanghelistul“, singura biserică din parohie aflându-se într-un stadiu avansat de degradare.
La iniţiativa pr. paroh Mihai-Liviu Petrea, în anul 2008 au fost demarate lucrările de construcţie pentru un nou sfânt lăcaş. Localitatea Horodnic de Jos este aşezată la poalele codrilor Obcinei Mari, în apropierea Mănăstirilor Putna (30 km) şi Suceviţa (20 km), în judeţul Suceava. La început era o singură aşezare şi abia în secolul al XVIII-lea se desparte în cel „de Jos“ şi cel „de Sus“. În anul 1976, Muzeul de Istorie al judeţului Suceava a întreprins cercetări amănunţite la 3 tumuli de pe un deal numit Colnic, iar în zona unde se presupune că a existat un schit de călugăriţe s-au descoperit 32 de morminte dintr-un vechi cimitir constituit în jurul schitului. Prima atestare documentară privitoare la Horodnic de Jos face referire la perioada domnitorului Ştefan cel Bătrân (Muşat, 1394). Pe atunci, satul era în stăpânirea fraţilor Iaţco al II-lea, Dumco şi Duşco. După moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mănăstirea de călugăriţe de la Horodnic a fost prădată şi apoi incendiată de tătari. Pe locul unde a fost altarul bisericii s-a ridicat o cruce de piatră care dăinuie până astăzi, iar despre clopotele mănăstirii se spune că s-ar putea găsi într-o mlaştină din apropiere, fiind ascunse de ochii tătarilor. La distanţa de 100 de metri spre vest de această cruce de pia-tră s-a ridicat o bisericuţă din lemn de larice, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“. „Sponsorii principali sunt credincioşii parohiei“ Nu este o taină pentru nimeni faptul că vitregia vremurilor de altădată şi de astăzi, la care se adaugă adeseori şi nepăsarea oamenilor, au pricinuit răni dureroase monumentelor istorice. În prezent, biserica din lemn de la Horodnic de Jos se află într-un stadiu avansat de degradare, fiind necesară o intervenţie neîntârziată a specialiştilor în materie de restaurare şi conservare, pentru a putea pune în circuitul turistic această bisericuţă de o frumuseţe rară. „Până la momentul unei intervenţii, noi am luat iniţiativa construirii unei alte biserici, din cărămidă, cu hramul «Înălţarea Domnului», pentru serviciile religioase ce se impun. Astfel, în anul 2007 s-a sfinţit locul de biserică de către Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Tot atunci am obţinut aprobările necesare pentru terenul aferent construcţiei şi am primit avizele necesare. În anul 2008 s-a făcut o canalizare, adâncă de 2,70 m, pentru captarea apei din zona construibilă, s-au turnat pereţii din beton de la demisolul edificiului (4 m înălţime fundaţie ^ elevaţie), stâlpii de susţinere şi planşeul peste demisol“, a spus pr. paroh Mihai-Liviu Petrea. Biserica este în formă de cruce, cu lungimea de 25 de metri şi lăţimea de 12 metri în dreptul absidelor. Doar pentru fundaţiile demisolului, stâlpi şi planşeu s-au folosit cca 300 de metri cubi de beton şi cca 7 tone de fier-beton. Anul 2009 este rezervat zidirii pereţilor până la acoperiş (7 m). Pentru aceasta sunt necesari cca 200 mc de cărămidă. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sperăm ca, până în toamnă, să putem reuşi chiar şi turnarea boltei. Sponsorii principali sunt credincioşii din localitatea Horodnic de Jos. Sperăm şi în ajutorul multor credincioşi din alte părţi ale ţării, doritori să pună o cărămidă la construcţia acestei biserici. Facem cunoscut tuturor că această lucrare se ridică la peste 200.000 de euro şi că orice sumă, mică sau mare, va fi chibzuită cu toată responsabilitatea“, a mai adăugat pr. paroh. Contul parohiei Horodnic de Jos este: RO69RNCB0241023041960001, cod fiscal 7071211, deschis la Banca Comercială Română.