O nouă biserică închinată Sfântului Ștefan cel Mare în Moldova
În Duminica a cincea după Paști, 2 iunie, denumită și „a Samarinencei”, când Biserica noastră îl pomenește și pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din municipiul Roman, județul Neamț.
Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii din municipiul Roman, dar și pelerini veniți din localitățile limitrofe au participat la Sfânta Liturghie oficiată, pe un podium amenajat în latura de vest a bisericii, de soborul preoților din Administrația eparhială, a preoților romașcani și a diaconilor de la Catedrala Arhiepiscopală, coordonați de preotul protopop Alexandru Dan Antoce, se arată pe site-ul eparhiei, eprb.ro.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, în care a vorbit despre sfințirea bisericii ce reprezintă simbolic o reînviere a comunității parohiale.
„A înviat Hristos și noi ne bucurăm pentru că redăm cultului în mod solemn această biserică închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei. Romanul nostru voievodal a fost întotdeauna în atenția marelui voievod. Când s-au împlinit 500 de ani de la trecerea lui la cele veșnice, sărbătorile ștefaniene care s-au organizat în mai toată Moldova, mai ales în partea ei de nord, unde se află mormântul Sfântului Ștefan, au început de la sorgintea voievodului care nu este alta decât Eparhia Romanului și Bacăului. Noi am organizat multe evenimente în ceea ce privește cinstirea voievodului în eparhia noastră, care, după cum bine știți, începând cu anul 1992, a fost cinstit și declarat sfânt de către Biserica noastră, prin Sfântul Sinod. Noi ne-am bucurat când predecesorul nostru, ierarhul Eftimie Luca, a dat binecuvântare să se ridice această biserică, începând cu anul 2003. (...) Toate faptele care au condus la zidirea acestei biserici au fost consemnate într-un hrisov care arată că generația noastră de creștini, la răspântia dintre milenii, prin aceste fapte evidențiază identitatea neamului nostru care s-a născut creștin și este un popor evlavios și iubitor de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
După rostirea cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și soborul slujitorilor, în sunet de clopot, au înconjurat lăcașul de cult citind pericopele evanghelice specifice, ungând exteriorul cu Sfântul și Marele Mir și stropind cu agheasmă în cele patru laturi ale bisericii. Apoi, au fost sfințite Altarul și pictura murală, oferindu-se credincioșilor posibilitatea de a se închina sfintelor moaște ale Sfântului Teodosie de la Brazi, Episcopul Romanului, așezate în piciorul Sfintei Mese.
Astfel, după două decenii de muncă asiduă susținută financiar de Primăria și Consiliul Local Roman, prin implicarea primarilor ing. Dan-Ioan Cărpușor, prof. Dan-Laurențiu Leoreanu, jur. Lucian Micu și ec. Leonard Achiriloaie, dar și de Secretariatul de Stat pentru Culte și de numeroși credincioși din parohie și din afara ei, tot într-un an ștefanian, când se împlinesc 520 de ani de la nașterea în ceruri a Sfântului Voievod, chivotul romașcan, aflat la intersecția străzilor Smirodava și Vasile Conta, a îmbrăcat haina sfințirii. Lucrările s-au desfășurat etapizat, pe lângă constructorii autorizați cu executarea acestora aflându-se și preoții parohi și slujitori care au împlinit lucrarea misionară în cei 21 de ani: Miclăuș Cătălin-Gabriel, Vasile Ghiniță-Șerban, Gorbănescu Eugen și Țuscanu Florin.
În această zi de sărbătoare locală pentru comunitatea Parohiei „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și-a exprimat mulțumirea și recunoștința prin oferirea unor plachete și distincții de ctitorie, iar preotului paroh i-a fost conferită Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distincție a Eparhiei Romanului și Bacăului.
La final, preotul paroh Vasile Ghiniță-Șerban a vorbit despre momentele cele mai semnificative ale istoricului zidirii și înfrumusețării bisericii în perioada parohiatului său (2010-2024) și despre modul în care fiecare dintre cei patru preoți slujitori și-a adus contribuția la bunul mers al lucrărilor, mulțumind totodată Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare și îndrumare și ctitorilor pentru sprijin.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Cvartson din Iași.