O nouă biserică la Mănăstirea Oaşa
Miercuri, 27 iulie 2011, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Oaşa, din judeţul Alba, care şi-a prăznuit cel de-al doilea hram. Aici a vizitat tinerii din Tabăra "Părintele Teofil Părăian" şi a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică a mănăstirii.
Într-o atmosferă de adevărată trăire duhovnicească, peste 1.000 de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în foişorul de vară al mănăstirii, unde au slujit alături de IPS Irineu un sobor de 63 de preoţi şi 3 diaconi. Răspunsurile la Liturghie au fost date de tinerii studenţi prezenţi la Mănăstirea Oaşa la Tabăra "Părintele Teofil Părăian". În cuvântul de învăţătură, IPS Irineu a amintit viaţa şi pătimirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon şi i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să ducă o viaţă de jertfă, să se lupte cu vrăjmaşul omului şi al lui Dumnezeu - diavolul - şi să rabde până la sfârşit, în nădejdea răsplatei lui Dumnezeu. "Pentru noi, cei de astăzi, când nu mai avem de înfruntat "ighemoni" păgâni, ca odinioară Sfântul Pantelimon, este nevoie de asumarea unui "martiriu alb", adică lupta cu diavolul şi cu patimile. Să-L punem pe Hristos pe primul loc. Creştinismul înseamnă jertfă. Creştinismul ne face oameni noi. Cel ce vrea să trăiască după Evanghelie trebuie să sufere. Că acest fel de vieţuire nu este altceva decât cruce şi mucenicie, împotriva întregii lumi, o cruce care duce la biruinţă, spunea Fericitul Augustin, iar Sf. Isaac Sirul zicea: "Calea lui Dumnezeu este cruce de fiecare zi", căci nimeni nu s-a suit la cer cu comoditate. În vremurile noastre luptele duhovniceşti se vor înteţi mai mult: cei sfinţi se vor sfinţi mai mult, iar cei întinaţi se vor întina şi mai mult", a arătat IPS Irineu. La finalul Liturghiei, părintele protosinghel Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa, a mulţumit ierarhului, preoţilor, credincioşilor prezenţi într-un număr aşa de mare şi în special studenţilor de la ASCOR, care au ajutat la pregătirea hramului. Ei au venit la Oaşa cu o săptămână înainte şi au participat la o nouă tabără duhovnicească de muncă şi rugăciune. Peste 100 de studenţi din întreaga ţară şi-au înfrumuseţat viaţa în această tabără participând la slujbele zilnice, ajutând la diverse ascultări, spovedindu-se şi împărtăşindu-se. Au urmat sfinţirea locului şi punerea pietrei de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii Oaşa, biserică ce va purta hramul Sfântului Mucenic Pantelimon. După agapa frăţească, IPS Irineu a avut o întâlnire cu studenţii din tabără şi le-a pus la suflet câteva gânduri duhovniceşti, insistând pe faptul de a nu pierde timpul, ci de a-l câştiga pentru mântuire şi de a-şi înfrumuseţa viaţa: "Să fiţi foarte râvnitori, serioşi, să iubiţi înfrânarea şi nevoinţa, să iubiţi moralitatea fericirilor. Urcaţi pe scara valorilor, celebraţi bucuria tinereţii şi împliniţi poruncile lui Hristos". IPS Irineu a fost însoţit la Mănăstirea Oaşa de exarhul mănăstirilor, arhim. Andrei Barbu, şi de pr. Iosif Zoica, consilier cultural. Legată duhovniceşte de arhim. Teofil Părăian Mănăstirea Oaşa s-a înfiinţat în 1990. A funcţionat ca mănăstire de maici până în anul 1999, iar din anul 2000, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost transformată în mănăstire de călugări. În anul 2000 a venit la Oaşa întreaga obşte a Mănăstirii Poşaga, în frunte atunci cu părintele Andrei Barbu, acum exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei. În prezent, mănăstirea are 24 de monahi şi fraţi, iar stareţ este părintele protosinghel Iustin Miron. Mănăstirea Oaşa a fost şi rămâne legată duhovniceşte de părintele arhimandrit Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Părintele Teofil era invitatul special al taberelor de muncă şi rugăciune organizate de 16 ani neîntrerupt - tabere începute încă de când obştea era la Poşaga, iar din 2009 misiunea a fost preluată de călugării de la Mănăstirea Oaşa.