O nouă biserică la Spitalul Municipal Târnăveni

Un articol de: Oana Rusu - 25 Mai 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit, marţi, 24 mai, slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică ce se va zidi în incinta Spitalului Municipal din Târnăveni, județul Mureș. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a fost întâmpinat de conducerea institu­ției şi de primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan. Din anul 2016, serviciile religioase din cadrul Spitalului Municipal sunt săvârşite de preoții Adrian Cucui și Mircea Moga. În prezent, slujbele de aici sunt săvârșite într-o capelă de dimensiuni reduse.

„În anul 2016, la inițiativa conducerii Spitalului Municipal «Dr. Gheorghe Marinescu» din Târnăveni, a fost demarat planul privind edificarea unei biserici de zid în incinta unității. În pofida numeroaselor dificultăți întâmpinate pe parcursul anilor, dorința zidirii unui lăcaș de rugăciune a rămas vie. Astfel, prin lucrarea lui Dumnezeu și cu sprijinul conducerii spitalului, a fost așezată piatra de temelie a noii biserici cu hramul «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir». Nădăjduim ca acest lăcaș de închinare să aducă mângâiere și sprijin sufletesc tuturor celor aflați în suferință”, conform pr. protopop Sergiu Dumitru.