O nouă biserică la Timişoara
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a pus pe 2 octombrie piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei ortodoxe Ciarda Roşie cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sf. 40 de Mucenici" din Protopopiatul Timişoara II al cărei păstor este preot Adrian Carebia. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale în frunte cu Gheorghe Ciuhandu, primarul municipiului Timişoara, care a fost alături de credincioşii parohiei în demersurile obţinerii terenului pe care se va ridica noua biserică. Preasfinţitul Paisie Lugojanul a mulţumit ctitorului principal Constantin Popa Luca şi a accentuat nevoia ridicării de lăcaşuri de cult, ştiindu-se că din vechime biserica a fost pentru comunitatea creştină motorul culturii şi locul de întâlnire cu Dumnezeu. (George Giurgiu)