O nouă biserică pentru parohia argeșeană Smei
Credincioșii Parohiei Smei din cadrul Protoieriei Costești, județul Argeș, au trăit duminică momente de mare bucurie. După o perioadă de șapte ani în care noua biserică a satului Smei a fost zidită, comunitatea parohială a avut ocazia de a-l primi duminică în mijlocul său pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a săvârșit slujba de târnosire a noului lăcaș de rugăciune.
Ierarhul a oficiat în continuare Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au luat parte reprezentanți ai autorităților locale din orașul Costești, familiile ctitorilor și binefăcătorilor care au sprijinit financiar lucrările executate, precum și foarte mulți credincioși veniți din toate localitățile aflate în jurul orașului Costești, de care satul Smei aparține. După săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii care au trecut la Domnul. În cuvântul rostit cu această ocazie, ierarhul a evidențiat vrednicia și credința credincioșilor acestei parohii, precum și buna gospodărire a preoților care au supravegheat lucrările. Chiriarhul a oferit celor doi preoți slujitori rangul de iconom stavrofor, iar ctitorilor și altor binefăcători, distincții și diplome de vrednicie. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a dăruit bisericii cel de-al doilea hram, închinat Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.