O nouă biserică se construieşte în Buzău

Data: 21 Feb 2011

Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a pus duminică, 20 februarie, piatra de temelie şi a binecuvântat locul pentru viitorul lăcaş de închinare ce se va ridica în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din oraşul Buzău, informează BASILICA. Înalt Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat apoi Sfânta Liturghie în paraclisul parohiei. "Sper să fie înnobilat cartierul buzoian cu această biserică de lemn în stil maramureşean. Am acceptat acest stil ca să demonstrăm că noi, românii, una suntem, fie din Muntenia, fie din Moldova, din Dobrogea, din Oltenia, din Maramureş, Ardeal sau din tot Banatul. Mărturisim toţi aceeaşi credinţă ortodoxă. Lăcaşul acesta reprezintă solidaritatea ortodoxă românească", a spus chiriarhul locului. Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" a fost înfiinţată în luna martie a anului 2004. Până în prezent, noua biserică a fost ridicată în proporţie de 50%. Lucrările se vor finaliza în aproximativ patru ani.