O nouă biserică se va ridica în Protopopiatul Bârlad
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat sâmbătă, 5 mai 2018, slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Parohiei Vinderei, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, noul locaş de cult va fi ocrotit de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, de Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou şi de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, pornind de la textul evanghelic citit, ierarhul Huşilor a vorbit despre puterea de schimbare a vieţii, ce rezidă în ascultarea şi trăirea cuvintelor Scripturii. De asemenea, Preasfinţia Sa a prezentat câteva date din viaţa Sfântului Cuvios Efrem cel Nou.