O nouă campanie socială: „O familie“

Data: 13 Iunie 2013

Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a lansat o nouă campanie socială, cu scopul de a aduce în atenţie impactul pe care războiul îl are asupra familiei. Campania, intitulată „O familie“, prezintă poveştile refugiaţilor din Europa Centrală şi din alte zone ale lumii, lansând, în acelaşi timp, un apel la acţiune.

„În contextul numeroaselor situaţii de urgenţă apărute în Siria, Mali, Sudanul de Sud şi Republica Democratică Congo, campania «O familie» vine să reamintească publicului larg faptul că victimele războiului sunt mame, taţi, fii şi fiice. Campania descrie modul în care războiul sau persecuţia pot schimba destinul unei familii în doar un minut, dar şi modul în care familiile de refugiaţi pot fi ajutate şi îşi pot regăsi speranţa, chiar şi în vremurile cele mai grele. În România, pagina web dedicată campaniei «O familie» - www.unhcr.ro/1familie - dezvăluie poveştile cutremurătoare ale refugiaţilor care s-au stabilit în zonă şi care s-au zbătut sau se zbat în continuare pentru a se reuni cu familiile lor“, precizează iniţiatorii proiectului.

Biroul UNHCR în România face apel către publicul larg „să pornească, fie şi doar pentru o clipă, în aceeaşi călătorie, imaginându-şi ce anume ar lua cu ei dacă ar fi forţaţi să se refugieze“.