O nouă capelă mortuară la Parohia Găvojdia din Banat

Data: 27 Mai 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit, miercuri, 21 mai, în Parohia Găvojdia, Protopopiatul Lugoj, județul Timiș, pentru a sfinți capela mortuară nou construită în imediata vecinătate a cimitirului parohial.

Părintele Mitropolit Ioan a fost întâmpinat de părintele Ionuț Furdean, protopop de Lugoj;  de preotul paroh Emanoil Vântu, de preotul Daniel Ciupercă, de la Parohia Jena, precum și de primarul Stoica Dănuț Toma, însoțit de membri ai Consiliului local și mulți credincioși.

A urmat Sfânta Liturghie, să­vâr­șită în biserica parohială, după care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a explicat credin­cio­șilor prezenți semnificația sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena.

După Sfânta Liturghie, s-a mers în procesiune până la capela mortuară nou construită, unde, după sfințirea apei, capela a fost binecuvântată de către Părintele Mitropolit Ioan. A urmat o slujbă de pomenire pentru ierarhii care au slujit în această parohie, pentru preoții care au deservit de-a lungul timpului 

Altarul bisericii din Găvojdia, pentru epitropii și cântă­reții bise­ricești, pentru eroii satului căzuți în războaie, precum și pentru toți cei care își dorm somnul de veci în cimitirul parohial.

`În cuvântarea emoționantă de la final, Înaltpreasfinția Sa a descris capela ca o «gară către veș­ni­cie», locul unde se oprește călătoria vieții și începe cea spre eternitate”, ne-a transmis părintele protopop  Ionuț Furdean. 

Parohia Găvojdia numără în prezent 320 de familii, cu un total de 962 de credincioși. Hramul bisericii este prăznuit la Înălțarea Domnului.