O nouă carte de Jean-Claude Larchet

Data: 03 Iunie 2013

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea teologului francez Jean-Claude Larchet, cu titlul „De ce Biserica Ortodoxă nu acceptă incinerarea?“, traducere din limba franceză de Marinela Bojin.

Textul reprezintă un extras din volumul „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace...“, apărut în anul 2012 la aceeaşi editură, revizuit însă de către autor în anul 2013, şi aduce lămuriri necesare tuturor celor care doresc să cunoască raţiunile pentru care Biserica Ortodoxă, cinstind în mod integral persoana umană, zidită după chipul lui Dumnezeu, nu poate încuviinţa incinerarea trupului omenesc.

Înhumarea trupului celor răposaţi a constituit dintotdeauna o practică păzită nestrămutat de Biserică. Dar pentru că timpurile moderne au adus cu ele şi abateri spirituale păgubitoare de la tradiţia bimilenară a Bisericii, se cuvine ca ea să ofere răspunsuri temeinice şi convingătoare cu privire la problemele existenţiale care îi frământă în prezent pe credincioşii ei.

Astfel, autorul acestei lucrări, dl Jean-Claude Larchet, o bine-cunoscută autoritate în domeniul teologiei şi bioeticii contemporane, aduce înaintea celor preocupaţi de amintita problemă valoroase temeiuri biblice, dogmatice, istorice şi bioetice, făcând apel la tradiţia bimilenară a Bisericii, dar prezentând şi poziţiile oficiale actuale ale mai multor Biserici Ortodoxe. Un aspect important evidenţiat în această lucrare este dorinţa puternică a creştinilor ortodocşi ca rudele şi apropiaţii lor să aibă parte de slujba înmormântării şi de cinstirea mormintelor, fiind motivată covârşitor de credinţa în Înviere, învierea trupurilor omeneşti la A doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos în slavă.

Considerăm că publicarea acestor lămuriri va fi de un real folos duhovnicesc pentru toţi cei care caută cu sinceritate să cunoască învăţătura şi tradiţia Bisericii Ortodoxe.

Lucrarea poate fi achiziţionată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria „Ortodoxia“ (Calea Victoriei nr. 45, lângă Biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul vieţii“, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum şi de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. (Text preluat din nota editorială a cărţii)