O nouă carte publicată la Editura „Mitropolia Olteniei“
De curând, a apărut la Editura "Mitropolia Olteniei" lucrarea cu titlul "Oameni şi locuri din istoria Bisericii oltene", semnată de diac. Ioniţă Apostolache, coordonatorul Ediţiei de Oltenia a "Ziarului Lumina". Cartea a fost editată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Lucrarea părintelui diacon Apostolache adună laolaltă mai multe texte jurnalistice (interviuri, reportaje şi documentare), publicate în paginile cotidianului creştin "Lumina" (Editia Naţională sau Ediţia de Oltenia) şi ale săptămânalului "Lumina de Duminică", de la începutul colaborării sale şi până în prezent. Fiecare text este însoţit şi de un rezumat în limba engleză, alcătuit de prof. Hermina Maria Apostolache. În cele peste 200 de pagini, cititorii au ocazia să descopere o veritabilă lecţie de istorie şi de viaţă, oferită prin prisma personajelor intervievate, a locurilor descrise sau subiectelor tratate. Astfel, la rubrica Interviuri, se pot găsi nume sonore din viaţa Bisericii oltene, precum: IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, pr. prof. univ. dr. Alexie Buzera, pr. prof. Picu Ocoleanu, pr. prof. Constantin Pătuleanu, prof. Toma Rădulescu, diac. prof. Alexandru Racu, pr. Ioan Ioanicescu, prof. dr. Tudor Nedelcea, pr. prof. univ. dr. Ion Buzera, pr. prof. Alexandru Isvoranu etc. Diversitatea subiectelor abordate se propune într-un mod incitant cititorului care, printr-o lectură uşoară, are ocazia de a pătrunde şi subiecte de teologie, istorie, literatură, poezie, muzică, economie. Lansarea oficială va avea loc pe data de 1 iulie, orele 12:00-13:00, în Sala "Nicolae Romanescu" a Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova. (Marinela Porneală)