O nouă carte semnată de PS Părinte Emilian Lovişteanul

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 08 Mai 2017

Lucrarea cu titlul „Între cruce şi Înviere: file din istoria recentă a monahismului românesc”, publicată la Editura Mitropolia Olteniei, aşază înaintea noastră o frumoasă epopee de trăire duhovnicească şi crez ortodox a mărturisitorilor din sfintele noastre mănăstiri. Din preaplinul dragostei pentru Mirele Ceresc, ei dăruiesc permanent întărire şi nădejde tuturor celor ce caută să dobândească mântuirea.

Această ultimă împlinire scrisă a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, dascăl la Facultatea de Teologie, reprezintă în contextul dat mai mult decât o lucrare ştiinţifică. Ea descrie în fapt o vocaţie pe care în mod evident autorul o prezintă şi o mărturiseşte într-un mod cu totul personal şi aplicat. Este o istorie la care Preasfinţia Sa participă efectiv ca personaj, narator şi tălmăcitor al experienţelor mistice din care învaţă, pe care le predă spre folosul duhovnicesc al ucenicilor.

O experienţă proprie

Firul evenimentelor pe care le întâlnim în prezenta lucrare este unul precis, referindu-se prin exemple la experienţa monahilor şi monahiilor noastre în perioada regimului comunist. În această mare familie a intrat şi autorul nostru, cu un an înainte ca flagelul prigoanei să se risipească, pe vremea când încă se mai vorbea despre legi şi norme potrivnice. „În anul 1989, mărturiseşte autorul, mi-am îndreptat paşii către istorica Mănăstire Neamţ, pentru a deveni monah. Aveam cunoştinţe despre istoria monahismului, însă nu ştiam că exista o lege în vigoare, care prevedea ca monahii şi monahiile sub vârsta de 50 de ani, respectiv 55 de ani, să fie excluşi din mănăstire, sau persoanele cu aceste vârste să nu poată accede în viaţa mănăstirească. Despre existenţa acestei legi mi-a vorbit o persoană din afara lumii monahale, care, văzând că încep să port barbă, a ţinut să-mi precizeze că legea cu pricina poate fi aplicată oricând” (p. 6). De aici vine imediat şi confirmarea scopului pentru care a fost alcătuită lucrarea de faţă: descrierea unei perioade care „a oferit prilejul ca monahii şi credincioşii, dimpreună cu ierarhii şi clerul, să poată deveni mărturisitori ai Evangheliei în vremuri de prigoană şi mucenici ai Bisericii în faţa suferinţei şi a morţii” (p. 6).

Decretul 410/1959 în Moldova

Cuprinsul lucrării este introdus printr-o consistentă analiză istorică pe tema Decretului 410/1959 în Moldova, intitulată sugestiv „Monahismul românesc în lumina Crucii”. Studiul prefaţator este foarte important pentru ceea ce urmează să se analizeze în cuprins, întrucât descrie etapizat momentele care au dus efectiv la scoaterea monahilor din mănăstiri. „Înainte de promulgarea acestui decret, aparatul represiv comunist îşi manifestase acţiunile de supraveghere a mănăstirilor (indiferent de cult) încă din anul 1948, când mai multe organizaţii anticomuniste, între care şi Mişcarea Naţională de Rezistenţă, au găsit un sprijin important în bisericile, mănăstirile şi schiturile din întreaga Biserică Ortodoxă Română” (p. 11). Tot aici sunt menţionate şi măsurile premergătoare decretului, din 1958, când Alexandru Drăghici propunea printre altele: „desfiinţarea seminariilor monahale şi interzicerea frecventării de către călugări şi călugăriţe a Institutului Teologic”; „intrarea în monahism să se facă numai cu avizul înputerniciţilor regionali pentru culte”; „interzicerea intrării elementelor tinere în mănăstiri, fixându-se limita de vârs­tă de la 50 de ani în sus” etc. La data stabilită, tăvălugul a pornit peste mănăstirile din ţara noastră, decretul fiind aplicat „imediat şi prin mijloace ­extreme, conducerea Bisericii Ortodoxe Române neputându-se împotrivi, de teama unor măsuri radicale, care ar fi putut merge până la închiderea totală a mănăstirilor” (p. 21). În finalul studiului introductiv, PS Părinte Emilian Prezintă sistematic „Situaţia Mănăstirilor şi a personalului monahal, înainte, în timpul şi după aplicarea Decretului 410/1959” (p. 39).

„Vocaţia monahală şi prigoana comunistă”

În conţinutul ei, cartea PS Părinte Emilian Lovişteanul surprinde, aşa cum am menţionat, „vocaţia monahală şi prigoana comunistă”. Elaborarea, aşezată sub formă de interviu, se raportează la câteva dintre cele mai importante mănăstiri din Moldova: Agapia, Sihăstria, Văratec şi Vorona. Modalitatea de abordare îl aşază pe autor în postura de participant efectiv la acest tip de mărturisire, împărtăşind indirect experienţa acestor persoane duhovniceşti, monahi încercaţi în răstriştea prigoanei comuniste.

Iată de pildă, o mărturisire din „Convorbirea cu Monahia Felicia Nistor de la Mănăstirea Agapia”. Întrebată „cum a trecut prin acele momente triste” şi „ce urmări au avut în viaţa ei”, maica mărturiseşte că ruperea de acest loc a fost o adevărată dezrădăcinare. Ziua în care a fost ­nevoită să plece „a fost o zi tristă (...), a trebuit să înţelegem cum stau lucrurile şi, când a venit vremea, am plecat cu durere în suflet şi cu lacrimi în ochi” ­­(p. 76). Un alt mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremea prigoanei comuniste a fost şi iero­schimonahul Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria. A primit Schima Mare în Sfântul Munte, nevoindu-se mai întâi la Mănăstirea Putna, de unde a fost scos prin decret. Între monahiile nevoitoare de la Vorona, se regăsesc în paginile cărţii: maica Alexia Rusu, Filofteia Juncănariu, Magdalena Iohan, Tatiana şi Filofteia Grosu, Teodora Popoaia. La Vorona, o avem în prim plan pe stavrofora Teofana Scântei.

Imaginile zugrăvite în lucrarea PS Părinte Emilian Lovişteanul dau aşadar mărturie despre jertfa monahismului românesc în perioada comunistă. Fiecare călugăr parcurge efectiv un drum al crucii, spre Înviere, sau mai bine spus prin cruce, spre Înviere. Din aceste experienţe învăţăm că realitatea timpului pământesc se înveşniceşte numai prin jertfă, fără de care Învierea rămâne departe. Suferinţa şi chinurile, umilinţa şi chinul renasc dintr-odată ca flori ale mărturisirii ortodoxe în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Izvorul învierii noastre.