O nouă ediție a Festivalului „George Enescu”
Sâmbătă, 31 august, începe a 24-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” prin concertul susținut la Sala Palatului de Orchestra Filarmonicii din Berlin sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko. Programul include Rapsodia română op. 11 nr. 2 în Re major de George Enescu şi Simfonia a IX-a op. 125 în Re minor de Ludwig van Beethoven. Îşi vor da concursul soprana Marlis Petersen, mezzosoprana Elisabeth Kulman, tenorul Benjamin Bruns şi basul Kwangchul Youn. Până la 22 septembrie vor fi susţinute 84 de concerte în Capitală şi 24 în orașe din ţară. Spectacolele vor fi transmise de televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV.
Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” aduce în fața publicului bucureștean peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități, și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția 2019 își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului, la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.
În seriile „Muzica Secolului XXI” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”, participarea este din ce în ce mai puternică, mari compozitori contemporani acceptând invitația la această ediție a festivalului: de la Michael Nyman la Usuk Chin, compozitorul polonez Krzysztof Penderecki, pianista și compozitoarea de origine rusă stabilită în America, Lera Auerbach.
Trei opere în concert vor fi prezentate în premieră, respectiv „Die Frau Ohne Schatten” de Strauss, în interpretarea Orchestrei Radio Berlin, „Moses and Aaron” de Schoenberg, în interpretarea Filarmonicii „George Enescu”, și „Peter Grimes” de Britten, prezentată de Orchestra Națională Radio.
Tot în premieră absolută în cadrul Festivalului Enescu, publicul va putea asculta: „Jeanne d’Arc au Bucher” de Honegger, cu Filarmonica din Lille, „Castelul lui Barbă Albastră” de Bartok, în interpretarea Polish National Radio Orchestra.
Un moment special în cadrul ediției 2019 a Festivalului Enescu îl va reprezenta „Mozart Week in Residence” - un concept adus direct de la Salzburg, a cărui propunere este de a uni oamenii prin intermediul muzicii lui Mozart, explorată dintr-o nouă perspectivă.
Tot în premieră absolută, la ediția 2019 a Festivalului Enescu, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată de două ori - de Orchestra Maggio Musicale Fiorentino și de Orchestra Radio Berlin. De asemenea, o interpretare inedită a Poemului „Vox Maris” de George Enescu va fi oferită publicului de celebra London Symphony Orchestra.
„Cantus Mundi”
Muzica ediției din acest an a festivalului va depăși granițele sălilor de concert prin Programul Național „Cantus Mundi”, care propune o extindere a proiectelor muzicale cu peste 250 de noi microconcerte și recitaluri. Acestea vor avea loc în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului.
Aproape 2.000 de coriști și instrumentiști din Programul Național „Cantus Mundi” vor face orașul să răsune la unison cu Festivalul Internațional „George Enescu”, în cadrul proiectului asociat „Orașul cântă”. Acesta este un program derulat în premieră, ce va contribui la creșterea conexiunii dintre oraș și festival și la extinderea experienței festivaliere către un public cât mai numeros și divers.
Sâmbăta și duminica, se va desfășura Festivalul Enescu al Copiilor, organizat de Opera Comică pentru Copii. Concertele vor fi în formă condensată, adaptate vârstei audienței (copii cu vârsta între 3 şi 12 ani), marile lucrări fiind interpretate în festival în aceeași seară. Programul muzical va dura aproximativ 30 de minute, va păstra temele centrale și va fi apoi explicat de muzicieni ai instituției organizatoare. Biletele pentru Festivalul Enescu al Copiilor sunt disponibile la Opera Comică.
Ieri a fost lansată și aplicaţia „Enescu Experience”, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a descoperi festivalul şi programele asociate într-o nouă dimensiune, direct pe telefonul mobil.
Disponibilă gratuit în Google Play şi AppStore, aplicaţia, care poate fi descărcată de la adresa http://onelink.to/enescu, arată cele mai apropiate evenimente de pe harta Bucureştiului, dar şi modalităţile inedite prin care publicul larg se poate bucura de experienţa oferită de festival. Mai multe informații pot fi aflate la adresa: www.festivalenescu.ro.