O nouă ediţie a Festivalului oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”

Data: 13 Iunie 2018

Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a organizat la finele săptămânii trecute cea de a XIV-a ediţie a Festivalului oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”.
Au participat elevi de la Liceul „Tudor Arghezi” Craiova, C.N. „Spiru Haret” Târgu-Jiu, C.N. „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova și Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” Târgu-Jiu. Discursurile prezentate în cadrul concursului au avut ca temă „România - un veac de cultură și spiritualitate”. Din juriu au făcut parte conf. univ. dr. Nicoleta Călina de la Facultatea de Litere - Universitatea din Craiova, Angel Rababoc, actor al Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova, și pr. Adrian Stănulică, președinte al Asociației „Vasiliada”.

În aceeași zi a fost vernisată expoziția „Icoana - fereastră spre cer”, ediția a XII-a. În concurs au fost înscrise peste 100 de desene și lucrări de pictură pe suport de hârtie, pânză, lemn, sticlă, realizate de elevi de la școli gimnaziale, licee și colegii naționale din județele Dolj și Gorj. În contextul aniversării Cente­na­rului Marii Uniri, au fost pre­zen­tate desene și picturi realizate pe tema acestui eveniment istoric. Tot în cadrul acestui eveniment, participanții au vizionat filme documentare realizate în cadrul proiectului „Turismul cultural religios din județele Vâlcea și Olt - oportuni­tate de promovare a identității naționale și a valorilor patrimo­niului național”. (Cristina Stamatoiu)