O nouă ediţie a Pelerinajului de la Nicula
Zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Ca în fiecare an, preoţii de la Mănăstirea Nicula au pregătit un program religios bogat, împodobit prin prezența a numeroși ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Pentru al cincilea an consecutiv Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, o procesiune, pe jos, din Gherla la Mănăstirea Nicula. Punctul de pornire va fi, la fel ca în anii precedenți, Biserica „Sfântul Nicolae” din parcul municipiului Gherla. După un scurt moment de rugăciune, în jurul orei 13:30, pelerinii vor porni, în sunet de toacă și în glas de cântări duhovniceşti, spre „Măicuța Domnului de la Nicula” pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Nicolae” – Str. Avram Iancu – Str. Armenească – Autogara Gherla – Str. Liviu Rebreanu – Nicula (sat) – Mănăstirea Nicula.
„Îi așteptăm la procesiune și la hramul Mănăstirii Nicula pe toți credincioșii noștri asigurându-i că orice lucru bun cu foarte multă osteneală și dragoste de Dumnezeu se împlinește”, conform celor precizate de Paul Isip, protopopul de Gherla.