O nouă ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest
Romexpo din București găzduieşte, în perioada 29 mai - 2 iunie 2024, a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, la care vor participa 200 de expozanţi și 150 de edituri din România, dar şi din Republica Moldova, care este de altfel invitatul de onoare al acestei ediții. Salonul Internațional de Carte integrează și o serie de evenimente - lansări de carte, sesiuni de autografe, precum și o dezbatere despre importanţa votului.
Conform Agerpres, vor fi prezenţi la Bookfest poetul şi autorul de cărţi pentru copii Vasile Romanciuc, poetul Arcadie Suceveanu, politologul Oleg Serebrian, scriitorul Iulian Ciocan, scriitorul, jurnalistul şi traducătorul Emilian Galaicu-Păun, poetul şi dramaturgul Dumitru Crudu, scriitorii și publiciştii Vitalie Ciobanu şi Maria Pilchin, scriitorul şi editorul Gheorghe Erizanu, scriitorii Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski.
Salonul de carte Bookfest este un proiect co-finanţat de Ministerul Culturii și organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Are ediţii locale în Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov şi o altă ediţie internaţională la Chişinău.