O nouă ediţie a şcolii de vară, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Sibiu-Turnişor

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 26 Iulie 2022

La vechea biserică din cartierul sibian Turnişor a avut loc, în perioada 18-23 iulie, cea de-a cincea ediţie a proiectului intitulat „Școala de vară comunitară pentru copii și tineret”. La activităţile organizate în cadrul proiectului au participat copii din comunitatea parohială care au avut posibilitatea să-şi dezvolte abilitățile creative în cadrul atelierelor de pictură, de împletit şi de gătit, prin interacțiuni și prin descoperirea talentului prin joc.

„Prin aceste activități copiii au avut posibilitatea să petreacă o parte a vacanței de vară într-un mod plăcut și distractiv. Activitățile desfășurate de Asociația «Filantropia» de la biserica noastră au fost gratuite pentru copii, iar la final participanţii au fost premiați cu rechizite, jocuri și cărți. Activităţile s-au adresat copiilor cu vârste între 5 și 18 ani, iar proiectul și-a propus și sprijinirea copiilor aflați în dificultate, dezvoltarea capacităților și deprinderilor sociale și artistice ale acestora prin interacțiunea cu copii care sunt creativi și de diverse vârste”, ne-a spus preotul Ciprian Creangă de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Sibiu-Turnişor.

Activităţile şcolii de vară de la Biserica „Sfântul Nicolae” au fost cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Comunității, o cofinanțare în valoare de 20.000 lei. Perioada de implementare a proiectului este 1-31 iulie 2022.