O nouă ediție a târgului de carte Gaudeamus

Data: 18 Noiembrie 2017

În perioada 22-26 noiembrie, în Pavilionul Central al Romexpo va avea loc târgul de carte Gaudeamus - carte de învățătură. Și anul acesta, editurile Patriarhiei Române vor fi prezente cu un stand propriu, respectiv standul 351 din Pavilionul Central.

Printre titlurile care vor fi prezentate vizitatorilor se numără „Învățătura despre sfintele icoane reflectată în teologia ortodoxă românească”, publicată în trei volume la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Lucrarea reprezintă o colecție de studii și articole despre sfintele icoane ale celor mai importanți teologi români. Un alt volum interesant este „Poezii”, scris de Vasile Militaru. Cartea a apărut în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Cartea cuprinde o selecție de poezii religioase reprezentative din opera poetului.

Publicul interesat va descoperi la standurile Patriarhiei numeroase volume atât duhovnicești, cât și de învățătură de credință, cărți de cult, de istorie bisericească, de muzică etc.