O nouă ediţie a Târgului meşterilor populari
Oraşul Timişoara este în această perioadă gazda celei de-a XIV-a ediţii a Târgului meşterilor populari. Târgul este găzduit de Muzeul Satului Bănăţean de la Pădurea Verde din Timişoara şi poate fi vizitat de timişoreni până duminică, 21 septembrie, între orele 10:00-20:00.
În fiecare an, timişorenii sunt invitaţi de conducerea Muzeului Satului Bănăţean la o întâlnire cu arta tradiţională autentică, cu meşterii populari şi creaţiile lor. Manifestarea doreşte să conserve tradiţiile meşteşugurilor artistice şi prilejuieşte reîntâlnirea cu cei mai reprezentativi creatori populari din România, aparţinând mai multor zone etnografice ale ţării.
„Ediţia din acest an aduce ca noutate numărul record de artişti populari participanţi. Este vorba de 60 de meşteri populari, specializaţi în prelucrarea lutului, osului, metalului şi lemnului, confecţioneri de instrumente muzicale, măşti, ţesături populare, precum şi specialişti în gastronomie tradiţională. Evenimentul se adresează timişorenilor de toate vârstele, întrucât, pe de o parte, aduce în atenţia celor mici meserii şi îndeletniciri ale ţăranilor români, despre care cu siguranţă au auzit la şcoală, iar pe de altă parte, aminteşte celor mai în vârstă de satul românesc, locul copilăriei multor părinţi şi bunici“, a precizat Ilin Borco, din cadrul Departamentului de relaţii publice al Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara. Participanţii vor avea posibilitatea să viziteze toate obiectivele din incinta muzeului, acestea fiind deschise publicului pe întreg programul evenimentului. Între ele se numără biserica de lemn adusă din satul timişean Topla, gospodăriile din Căpâlnaş şi Jupâneşti, Visag, Jebel şi Babşa din judeţul Timiş,de la Bata şi Birchis din judeţul Arad şi gospodăria din Căvăran din judeţul Caraş- Severin. Acestora li se alătură şi vechile locuinţe ale etnicilor maghiari, germani, slovaci şi ucraineni, aduse aici din mai multe sate bănăţene.
Concurs pentru vizitatorii târgului
Totodată, Muzeul Satului Bănăţean Timişoara îi invită la un concurs foto pe toţi participanţii la evenimentul de la sfârşitul săptămânii. Cele mai bune fotografii realizate de vizitatorii Târgului Meşterilor Populari vor fi premiate cu obiecte tradiţionale, care pot fi văzute pe pagina de internet a Muzeul Satului Bănăţean Timişoara.
„Roadele toamnei“
Un alt eveniment găzduit în perioada următoare de Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara este „Roadele toamnei“. Acesta se va desfăşura în perioada 26-28 septembrie şi va întruni producători agricoli din Timiş, Arad, Caraş-Severin, Bihor şi Hunedoara. În cele trei zile, vor avea loc spectacole folclorice, unde îşi vor da concursul îndrăgiţi cântăreţi de muzică populară bănăţeană, iar vizitatorii se vor delecta cu preparate gastronomice tradiţionale. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Camera Agricolă din cadrul Consiliului Judeţean Timiş.