O nouă emisiune dedicată românilor de pretutindeni la TRINITAS TV

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 14 Noiembrie 2021

În grila de difuzare a televiziunii TRINITAS TV a Patriarhiei Române intră din data de 15 noiembrie 2021, de la ora 20:30, o nouă emisiune, inti­tulată „Timpul reîntoarcerii”. Programul își propune să prezinte povești ale românilor din diaspo­ră care au ales să se întoarcă în țară pentru a ajuta la dezvoltarea României și a împărtăși compatrioților din experiența dobândită în străinătate, devenind astfel un exemplu pentru societate.

În cadrul emisiunii aflăm poveștile lor de viață, de ce au ales să se întoarcă, dar și ce au realizat atât pentru ei, cât și pentru cei din comunitatea din care fac parte: „Gândul nostru era aici, știam că ne vom întoarce”; „Ne lipseau clopotele bisericii”; „Aici, în țară, mi-am regăsit sufletul”; „Pentru mine, România înseamnă izvorul meu de apă vie”; „A fost o decizie înțeleaptă, pe care nu o regret și mă bucur de fiecare zi” sunt doar câteva din gândurile românilor întorși în țară, pe care le-au împărtășit realizatorilor emisiunii.

Emisiunea este moderată de Mihaela Popescu, președintele Asociației „Agora for life” din Belgia, și este susținută de comunitatea RePatriot.

RePatriot este o comunitate constituită ca o platformă de inspirație, consiliere și informație, care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară, se arată pe repatriot.ro.