O nouă etapă a campaniei umanitare „Împreună pentru refugiații ucraineni”

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 23 Martie 2022

Pe fondul dramatic al declanşării războiului din Ucraina şi al catastrofei umanitare provocate de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale conflictului, acordând ajutor multiplu refugiaţilor ucraineni sosiţi pe teritoriul ţării noastre, în Republica Moldova, precum şi cetăţenilor rămaşi în Ucraina.

În acest sens, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul social, filantropic și de misiune, cu binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a organizat săptămâna trecută a doua etapă a campaniei umanitare „Împreună pentru re­fugiații ucraineni”. În urma apelului de a fi solidari cu cei aflați în război și suferință, credincioșii și preoții argeșeni, împreună cu numeroși voluntari, au adunat peste 20 de tone de ajutoare constând în: alimente neperisabile, conserve, apă, scutece, lapte praf, dulciuri, obiecte de igienă personală, lenjerii și pilote. Toate acestea au fost oferite centrelor stabilite în cele șase protopopiate ale eparhiei. Prin implicarea părinților protoierei și a preoților, toate ajutoarele colectate au fost centralizate la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Mioveni. Sub atenta supraveghere a părintelui consilier Andrei Diaconescu, numeroși voluntari au ajutat la încărcarea și sortarea produselor care au fost transportate ca parte a convoiului umanitar organizat de Patriarhia Română pentru refugiații ucraineni aflați în zona Cahul din Republica Moldova.

Campania umanitară „Împreună pentru refugiații ucraineni” continuă și în perioada următoare în centrele deja stabilite din cele șase protoierii ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Acțiunea socială vine să completeze vasta implicare filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, realizată prin intermediul tuturor eparhiilor din țară, până în prezent fiind organizate 128 de transporturi umanitare pe teritoriul României, 47 în Ucraina şi 10 în Republica Moldova.