O nouă etapă de admitere la liceu

Un articol de: Silviu Dascălu - 01 Septembrie 2018

Cererile de înscriere pentru admiterea la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a, care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare, se vor depune în perioada 3-6 septembrie.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, cea de-a doua repartizare la liceu va avea loc pe 7 septembrie. În Bucureşti, cererile se pot depune la Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”. Cererea de înscriere va fi însoţită de: o copie a certificatului de naştere, copie a cărţii de identitate, o copie după foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale), adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională (copie), adeverinţă sau anexa la fişa de înscriere dacă a susţinut şi a fost admis la probele de aptitudini, probele de limba modernă/maternă (copie).