O nouă experiență utilă pentru copii în campania „Ajutor pentru elevi”
Copiii înscriși în campania „Ajutor pentru elevi” a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au avut parte miercuri, 17 august 2022, de o nouă experiență frumoasă. Ei au vizitat o importantă companie dealer autorizat și service de vehicule comerciale de mare tonaj.
Angajații firmei le-au vorbit copiilor despre meseriile din sfera lor de activitate și au subliniat importanța învățăturii, dar și despre oportunitățile de angajare într-o companie mare în urma instruirii în cadrul unei forme de învățământ dual. Cei 25 de copii din localitățile Moara Vlăsiei, județul Ilfov, și Bâra, județul Prahova, au participat la mai multe activități de mentorat ocupațional și recreative.
„Le-am prezentat copiilor compania CTE Trailers și, în special, activitatea de reparații pe care o desfășurăm în cadrul departamentului service, precum și activitatea de montaje de carosări în cadrul departamentului nostru de carosări. Aceste vizite sunt foarte utile în cazul în care copiii ar fi interesați ca pe viitor să se desfășoare o activitate în domeniul auto și, în special, în domeniul reparațiilor sau al carosărilor de vehicule comerciale. Interesant ar putea fi, și pentru cei care nu își doresc să urmeze o carieră în domeniul auto, care sunt interesați pentru cunoștințele proprii, pentru că vor să cunoască mai multe despre vehiculele care desfășoară transport de mărfuri intern și internațional. Le-am vorbit copiilor despre oportunitățile lucrului într-o companie mare, în urma instruirii în cadrul unei forme de învățământ dual. În sistemul dual agentul economic are un cuvânt de spus în educarea copiilor și are posibilitatea de a-i forma și de a-i pregăti în conformitate cu cerințele pieței. Învățământul dual este un proiect în care noi am intrat începând cu anul 2021. Am gândit acest proiect pe o perioadă minimă de 10 ani, în fiecare an ne propunem să avem în paralel cel puțin o clasă a IX-a, una a X-a și una a XI-a de învățământ dual. CTE Trailers a intrat în acest proiect în parteneriat cu Primăria Ciorogârla și Liceul Tehnologic «Pamfil Șeicaru». Anul școlar 2021-2022 a fost primul an în care noi am sponsorizat o astfel de clasă și putem spune că avem deja satisfacție, căci o parte din copiii care au parcurs clasa a IX-a în sistem dual, pe perioada vacanței de vară s-au angajat în cadrul companiei noastre ca mecanici ucenici”, a spus Octavian Aflorii, director de vânzări CTE Trailers.
Înainte de plecare, cei mici au servit masa și au primit daruri din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale. Cadourile au constat în articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Apoi copiii au vizitat Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
„Copiilor care termină ciclul gimnazial li s-a prezentat faptul că pot opta pentru acest tip de învățământ și că pot fi sprijiniți de diverse companii, cum este și aceea vizitată, prin oferirea de burse destul de consistente, și un sprijin concret în a învăța o meserie. Mai mult de atât, dacă ei optează pentru a lucra într-o astfel de companie, li se oferă șansa de a obține un loc de muncă”, ne-a transmis Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor bucureșteni.