O nouă linie de metrou va fi inaugurată pe 1 decembrie
Magistrala de metrou Nicolae Grigorescu - Linia de Centură ar putea fi inaugurată de Ziua naţională a României, pe 1 decembrie, a declarat ieri, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Gabriel Mocanu. „Cred că vom putea finaliza lucrările chiar mai devreme, în noiembrie, dar poate ar fi mai frumos să inaugurăm tronsonul la începutul lunii decembrie“, a precizat Mocanu. Iniţial, tronsonul Nicolae Grigorescu - Linia de Centură trebuia inaugurat la finele anului trecut, dar Metrorex nu a obţinut la timp finanţarea din partea Băncii Europene de Investiţii. Investiţia totală pentru construirea tronsonului se cifrează la 76 de milioane de euro, sumele fiind asigurate de la Banca Europeană de Investiţii şi din bugetul de stat. Tronsonul Nicolae Grigorescu - Linia de Centură are o lungime de 4,8 km şi patru staţii, Nicolae Grigorescu - 1 Decembrie - Policolor şi Linia de Centură. Transportul subteran din Bucureşti a împlinit 28 de ani în noiembrie 2007, primele staţii ale metroului din Bucureşti fiind inaugurate pe 16 noiembrie 1979. Ca urmare a dezvoltării demografice a Bucureştiului şi a greutăţilor întâmpinate de transportul de suprafaţă, între anii 1972-1975, au fost efectuate studiile preliminare pentru construirea metroului, primul tronson, dat în folosinţă în 1979, fiind Semănătoarea - Timpuri Noi, în lungime de peste opt kilometri. Construită, echipată şi dată în folosinţă etapizat pe tronsoane, reţeaua de metrou actuală însumează 62,2 km de cale dublă, structurată pe patru magistrale, 45 de staţii şi trei depouri. Deşi acoperă doar 3,7% din lungimea întregii reţele de transport public a Capitalei, metroul preia, în medie, 15-20% din volumul total de călători care utilizează mijloacele de transport în comun.