O nouă listă cu medicamente compensate şi gratuite
Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut echipei Unităţii de Evaluare a Tehnologiilor Medicale să finalizeze până la sfârşitul anului cea de-a treia actualizare a listei cu medicamente compensate şi gratuite. Actualizarea va aduce şi prima delistare a medicamentelor vechi care existau pe listă. În urma noii actualizări, pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare sau de hepatită B vor beneficia de tratamente noi.
Până în prezent au fost introduse 40 de molecule şi combinaţii de substanţe active noi, iar procesul de actualizare continuă.
„Până la sfârşitul anului am cerut echipei Unităţii de Evaluare a Tehnologiilor Medicale să finalizeze cea de-a treia actualizare, care va aduce şi prima delistare, pentru sustenabilitatea listei şi în conformitate cu acordurile încheiate cu organismele internaţionale“, a afirmat ministrul, potrivit unui comunicat transmis presei de Ministerul Sănătăţii.
Potrivit lui, toate cele 23 de medicamente nou introduse pe lista de compensate şi gratuite reprezintă alternative terapeutice mai ieftine faţă de ceea ce există pe actuala listă.
„Ca urmare, estimăm că acestea nu vor genera costuri suplimentare la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, respectiv la bugetul ministerului, în condiţiile unei prescrieri în baza protocoalelor terapeutice“, a susţinut Bănicioiu.
Guvernul a aprobat marţi Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/ 2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.
„După 7 ani, în 2014, am reuşit să actualizăm de două ori lista de medicamente compensate şi gratuite pentru ca pacienţii români să beneficieze de tratament inovativ care să determine o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor, o refacere mai rapidă şi, implicit, o reintegrare mai uşoară în familie sau la locul de muncă“, a declarat ministrul sănătăţii, conform sursei citate.
În urma noii actualizări, pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare vor beneficia de tratamente noi.
Aceste alternative terapeutice duc la scăderea numărului de medicamente pe care pacientul este nevoit să le ia în prezent pentru tratarea afecţiunilor.
De asemenea, au fost introduse medicamente noi pentru controlul glicemiei pacienţilor cu diabet zaharat care nu îşi mai pot controla glicemia. S-au mai adăugat şi patru noi medicamente pentru tratarea bolii inflamatorii reumatice cronice.
Nu în ultimul rând, au fost introduse noi tratamente pentru hepatita cu virus B, HIV/ SIDA, boli nefrologice, precum şi pentru boli oftalmologice (glaucom), astm bronşic, boli psihice (schizofrenie) şi bronhopneumonii obstructive. Au fost introduse şi două molecule noi pentru tratarea poliartritei adiopatice juvenile la copii, în condiţiile în care pe piaţă în acest moment există o singură posibilitate de tratament. (Oana Nistor)