O nouă misiune ortodoxă în formare pentru românii din Carolina de Sud
Românii ortodocși din Columbia, capitala statului Carolina de Sud, SUA, au participat sâmbătă, 19 august, la prima Sfântă Liturghie săvârșită în limba română ca parte a misiunii ortodoxe române care prinde contur în această metropolă din sud-estul Statelor Unite. Părintele Nicolae Clempuș, sosit din orașul Atlanta pentru acest eveniment duhovnicesc major, s-a rugat alături de cei prezenți, cerând binecuvântarea Domnului la acest început de drum pentru membrii fondatori și susținători ai misiunii.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, părintele Nicolae Clempuș le-a vorbit credincioșilor despre iertarea de care trebuie să dea dovadă față de semeni pentru a primi, la rândul lor, iertarea de sus, de la Dumnezeu Tatăl.
După agapa frățească de la sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a desfășurat o întâlnire administrativă în cadrul căreia s-au discutat pașii următori în drumul noii misiuni ortodoxe formate în zona metropolitană a orașului Columbia. Părintele Nicolae le-a explicat celor prezenți ce presupune o astfel de misiune. El a precizat că, după modelul altor comunități etnice care își au biserica lor, și românii din această zonă își propun să aibă o biserică proprie, unde să se roage în limba strămoșilor lor, păstrând tradiția și lucrând împreună și individual la mântuirea tuturor membrilor comunității: „Avem și o datorie morală față de copiii noștri de a transmite mai departe ceea ce avem noi mai sfânt. Dacă frații români vor înțelege bine scopul și rolul unei biserici în viața lor, atunci misiunea noastră va dăinui în timp și va rămâne celor de după noi”.
Misiunea și organizarea administrativă a românilor ortodocși din Columbia sunt la început de drum, dar acesta este unul plin de speranță și credință că va deveni o parohie cu preot slujitor și Sfânta Liturghie duminicală oficiată într-o locație permanentă. În acest scop, comunitatea românească ortodoxă din zonă a început să se organizeze prin alcătuirea unei liste clare a familiilor care doresc să facă parte din această misiune. Comitetul de inițiativă colaborează neîncetat împreună cu părintele Nicolae pentru a identifica și promova noua misiune prin metode concrete și moderne, ca de exemplu prin rețelele de socializare, e-mail, apeluri telefonice și nu numai. Când interesul românilor se va concretiza în urma implicării serioase în activitatea și bunul mers al comunității și când criteriile statutului vor fi îndeplinite, atunci, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, misiunea va căpăta un statut oficial și va primi un document de funcționare, potrivit site-ului mitropolia.us.