O nouă parohie ortodoxă în Canberra, Australia
Preasfinţitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, a fost prezent ieri, 5 iunie, în Canberra, capitala Australiei, unde a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul deschiderii Parohiei ortodoxe române "Sfinţii Trei Ierarhi", informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande. Slujba religioasă a avut loc la Ambasada Română din Canberra, prin bunăvoinţa Excelenţei Sale, ambasadorul Mihai Stuparu. După Sfânta Liturghie s-a oficiat un Parastas în memoria tuturor eroilor şi martirilor neamului românesc de pretutindeni. Au urmat Adunarea Generală de constituire a noii parohii, adoptarea statutului şi alegerea Consiliului Parohial.